anditzu's daily musings

daca nu manipuleaza oamenii, atunci cine?

- bine, v-am pupat! pa pa!

- si noi va pupam! aveti grija de voi!

- bine. si voi. paa!

- sa il pupi si pe B.

- da, clar. pa pa!

- pa pa. numai bine! si sa le transmiti si colegilor salutari!

- ok.

- sa nu uiti!

- nu, promit. paaaa!

- papa! aveti grija!

is there no short way to say goodbye?

categoria “cat de mult apreciem femeia”:

categoria “educatia copilului”:

categoria “use logic”:

germania se pregateste de o noua demisie a unui presedinte. o demisie care dupa normele de bun simt nemtesti, vine cam tarziu. la nici 2 ani dupa demisia un pic ciudata a fostului presedinte köhler, christian wulff a reusit (plecand de la o imagine aproape impecabila) in ultimele 2 luni sa strice aproape orice urma de credibilitate a respectivei institutii. cu scandaluri legate de credite primite prin 7 colturi, incercari de musamalizare si declaratii de genul “oricum lumea o sa uite” (mai degraba potrivite unor plaiuri mai mioritice) si cu cererea de ridicare a imunitatii facuta de catre staatsanwaltschaft (un fel de procuratura generala), wulff a pierdut sustinerea poporului.

de altfel, incepe sa apara intrebarea “la ce foloseste un presedinte”? trebuie precizat ca presedintele germaniei este ales de catre bundesversammlung, adica parlament si un numar mic de alti reprezentanti. in plus, presedintele nici nu are atributii deosebite, avand doar un rol ceremonial, neputand nici dizolva parlamentul si nici sa numeasca cancelari fara acceptul parlamentului. deci el e acolo doar ca sa zambeasca frumos si sa fie un model de integritate. fapt pe care dl. wulff l-a cam uitat.

presedintele (in tarile in care nu are functie executiva) este deci doar o ramasita a vremurilor cand tara era condusa de un monarh, un om doar cu interfata, insa fara cod (ca sa ma exprim ca un programator). si atunci, mai avem nevoie de el?

in ultima joie din fasnet, pe langa ultima friptura are loc si un mic bal la o mica opera din viena. anul asta angela gheorghiu a fost soprana invitata sa cante in deschidere. pentru cei care nu au vazut aseara balul, puteti urmari aici un mic sumar al actiunii.

so this is what they call a swimsuit nowadays…

ce poti face intr-un weekend friguros, in afara de scos placa pe munte sau stat cuminte sub patura cu o cana de ceai si o carte? well, te duci la un muzeu. iubesc muzeele, fac sute de poze si ma simt ca un copil, dar in special cele tehnice ma fascineaza. asa ca ne-am indreptat spre sinsheim (undeva pe langa heilbronn), unde se afla al doilea muzeu tehnic al germaniei si cel mai mare muzeu privat din europa. muzeul are o colectie indoor foarte mare, insa si una outdoor, de avioane si instrumente militare, asa ca recomand totusi o vizita la + grade, ca noua ne-au inghetat degetele pe declansator :D totusi, that’s how it looks like:

daca va plac batraneii la fel de mult ca si mie, aveti aici peste 300 de exemplare (de la “american dreamz” pana la prima incercare a dl-ului benz). plus multe unicate tunate :D …

… apoi mai e si o colectie klein-a dar fein-a de motocilete vechi…

… mai sunt si marci de care nu am auzit si metode de transport ceva mai… altfel…

… la care se adauga cea mai mare colectie de masini de formula 1 din europa.

o mare parte din muzeu e dedicata aparaturii militare. de la avioane mai mult sau mai putin atinse de glontul inamicului, tancuri si purtatoare de rachete…

… pana la one-man buncare…

… si accesorii pentru soldati mai funky! :D

as fi foarte recunoscatoare daca cineva m-ar putea lumina in cazul instrumentului din imagine (nu, nu avea placuta cu explicatie).

pe langa multe alte utilaje agricole, locomotive, biciclete, roboti si alte minuni, ceea ce face muzeul unic sunt cele doua avioane supersonice ever construite:  concorde-ul francez si tupolev-ul sovietic. amandoua sunt deschise vizitatorilor.

achtung: toate avioanele expuse (sunt mai multe) sunt inclinate intr-un mod sadic. asa ca luati-va incaltari de munte :)

frig de-ti clantane claparii in picioare!

YES YES YES! the’re back! one of the bands i super duper love, ladies and gents, here it is…. THE CRANBERRIES!

tomorrow

there is a light that never goes out

azi am gasit un mesaj in spam (care era chiar spam) si care zicea asa: “esti bine? te mai gandesti la mine?”. mi s-a parut frumos si mai ca l-as fi aprobat doar ca sa ma uit la el mereu si sa ma gandesc ca cineva acolo se gandeste la mine :)

alina zicea ca nu am probleme de comunicare, insa eu stiu ca sunt un comunicator slabut. in sensul ca desi am nevoie de oameni si discutii ca de aer, de multe ori aman sa scriu/sun. uneori ma las dusa de nimicurile zilnice si adorm fara sa mai fi scris un mail cuiva drag. sau fara sa fi sunat pe cineva, a carui voce abia astept sa o aud. sau cand ajung in romania, promit sa ma intalnesc cu toti cei pe care nu i-am mai vazut de multa vreme si ajung sa imi petrec tot timpul doar cu ai mei.

si ma trezesc uneori ca asa mi-e un dor de oamenii aia si ca nu le-am mai dat nici un semn de viata si ma apuca o furie si o rusine de nu-i adevarat. si ma intreb apoi ce sa fac? daca ii sun si ii intreb ce mai fac, ca si cand abia ieri ne-am fi auzit ultima oara, mi s-ar parea ca ii intrerup de la lucruri importante si ca e nepoliticos. daca nu ii sun, iarasi aman si iarasi vor trece luni pana sa imi fac iarasi curaj. si uite asa, ma invart in cercul asta de dor de oameni si de slabiciune in a-i contacta.

stiu ca o relatie trebuie tinuta mereu calduta, altfel se raceste de tot. si ma chinuie gandul ca daca intr-o zi voi scrie cuiva, acel cineva nu imi va mai raspunde, pentru ca din perspectiva lui relatia e deja rece.

si totusi as vrea sa le pot spune ca mi-e dor si drag de ei si ca ii iubesc la fel de mult…