anditzu's daily musings

Nu-i asa ca arata cool?  sau “To boldly go where no one has gone before!”

Fregata “Regele Ferdinand” este pregătită să plece, deşi are lipsuri la capitolul dotări tehnice şi armament. Autorităţile anunţă că vor începe programe de modernizare a forţelor navale române. Pentru asta, e nevoie însă de sute de milioane de euro. [...] “Nava este la ora actuală dată la forţele aliate cu capabilităţi limitate datorate faptului că nu a parcurs etapa de modernizare şi nu are armamentul necesar pe anumite domenii..dar este acceptată de NATO, iar NATO o foloseste la toate operaţiile la care are capabilităţi”, a declarat Aurel Popa, şeful Statului Major al Forţelor Navale

Nu le trimitem o rabla pentru ca tinem pentru noi ce e mai bun… Le trimitem o rabla pentru ca e cea mai functionala din tot ce avem. In plus, rabla aproape ca e din primul razboi mondial.

Cetateni, aveti in fata mandria noastra nationala…

i woke up today, just before the alarm clock rang. in those few seconds, i clearly remembered this scene:

Benjamin Button: Sometimes we’re on a collision course, and we just don’t know it. Whether it’s by accident or by design, there’s not a thing we can do about it. A woman in Paris was on her way to go shopping, but she had forgotten her coat – went back to get it. When she had gotten her coat, the phone had rung, so she’d stopped to answer it; talked for a couple of minutes. While the woman was on the phone, Daisy was rehearsing for a performance at the Paris Opera House. And while she was rehearsing, the woman, off the phone now, had gone outside to get a taxi. Now a taxi driver had dropped off a fare earlier and had stopped to get a cup of coffee. And all the while, Daisy was rehearsing. And this cab driver, who dropped off the earlier fare; who’d stopped to get the cup of coffee, had picked up the lady who was going to shopping, and had missed getting an earlier cab. The taxi had to stop for a man crossing the street, who had left for work five minutes later than he normally did, because he forgot to set off his alarm. While that man, late for work, was crossing the street, Daisy had finished rehearsing, and was taking a shower. And while Daisy was showering, the taxi was waiting outside a boutique for the woman to pick up a package, which hadn’t been wrapped yet, because the girl who was supposed to wrap it had broken up with her boyfriend the night before, and forgot.
When the package was wrapped, the woman, who was back in the cab, was blocked by a delivery truck, all the while Daisy was getting dressed. The delivery truck pulled away and the taxi was able to move, while Daisy, the last to be dressed, waited for one of her friends, who had broken a shoelace. While the taxi was stopped, waiting for a traffic light, Daisy and her friend came out the back of the theater. And if only one thing had happened differently: if that shoelace hadn’t broken; or that delivery truck had moved moments earlier; or that package had been wrapped and ready, because the girl hadn’t broken up with her boyfriend; or that man had set his alarm and got up five minutes earlier; or that taxi driver hadn’t stopped for a cup of coffee; or that woman had remembered her coat, and got into an earlier cab, Daisy and her friend would’ve crossed the street, and the taxi would’ve driven by. But life being what it is – a series of intersecting lives and incidents, out of anyone’s control – that taxi did not go by, and that driver was momentarily distracted, and that taxi hit Daisy, and her leg was crushed.

no matter how much in control i feel, there will always be a collision.

in statutul sau, iaea (agentia internationala pentru energie atomica) spune ca are urmatoarele atributii:

7. To acquire or establish any facilities, plant and equipment useful in carrying out its authorized functions, whenever the facilities, plant, and equipment otherwise available to it in the area concerned are inadequate or available only on terms it deems unsatisfactory.

la 3 saptamani de la accidentul nuclear de la fukushima – accident care defapt continua si azi – nu am vazut inca nici o masura de ajutor din partea iaea. tot ce au facut, lucru documentat si de site-ul lor, este sa masoare radiatiile din mancare si apa si sa faca rapoarte pe tema asta. fapt de altfel foarte important, nu zic nu. ramane insa un semn de intrebare: de ce nu se implica iaea in rezolvarea problemei?

la urma urmei iaea ar trebui sa ne garanteze ca in caz de catastrofa se pot lua masurile necesare pentru minimizarea pagubelor. ca ei fac rapoarte si hartogareli despre alte minuni nu ajuta decat prea putin. iar iaea ar trebui sa aiba mijloacele financiare si logistice pentru a lua aceste masuri. desi de 3 saptamani e clar ca firma raspunzatoare de centrala de la fukushima e ori incapabila ori e depasita tehnica, iaea nu a luat nici o masura in a-i ajuta.

este inacceptabil ca, la 25 de ani de la accidentul de la cernobal, iaea sa nu aiba o echipa de urgenta care sa stie ce e de facut in astfel de cazuri si care sa fie trimisa acolo unde situatia o cere. e inadmisibil ca japonezii sa zica azi ca e totul ok, maine sa zica altceva si iaea sa nu faca altceva decat rapoarte despre alge!

…La sugestia Andreei, dat fiind si contextul cu toate dezastrele la ordinea zilei, hai sa va povestesc cum a fost experienta mea in Japonia. Japonia pentru mine a fost o experienta fermecatoare, si daca nu ar fi asa departe si as sti japoneza, m-as muta acolo. Nu am fost in Tokyo sau vreo alta metropola, ci am fost mult in nord, in zona Iwate, care acum e partial distrusa. Oraselul se numeste Morioka si e cunoscut pentru ceainicele specifice, din fier, care sunt la mare, mare pret pe piata accesoriilor de ceai. Nimic remarcabil in Morioka in afara de ciresul care a spart stanca.

Cateva intamplari prin care a trecut subsemnata:

• cel mai tare a fost cand m-am dus la Department Store-ul local, sa iau niste suveniruri. Cautam niste betisoare care fac fum (incense sticks) pentru o prietena de-a mea. Asa ca m-am uitat in raft, am vazut niste chestii – pe care nu stiam ce scrie – care pareau ce voiam eu, am mirosit cateva si am ales una care avea o tenta mai placuta, si hai sa platesc la casa. Acolo – hopa! – vine tanti, se uita la mine, se uita la betisoare, ma intreaba ceva – nu am idee ce… Eu caut in ghidul de conversatie o fraza tampita gen “vreau sa cumpar doar asta”. Pronunt, tanti parea suparata (dar de unde sa stiu cum sa interpretez expresia faciala a unui asiatic?). Se duce la acelasi raft unde fusesem eu, ia ceva, se intoarce si imi pune pe tejghea un alt pachetel de incense sticks. Eu am crezut ca vrea sa ma faca sa le cumpar pe amandoua, si gesticulez “nu nu, ramane doar asta”, si ii dau o bancnota. Tanti se alarmeaza. Eu ma confuzez. Tanti cheama pe rand toti colegii din zona aia a magazinului. Ei zic ceva, se uita unii la altii, eu ma uit disperata ca si cand i-as fi suparat cu ceva. Nimeni nu vorbeste engleza. Ma simt ca la circ pentru ca in 5 minute sunt inconjurata de vanzatorii de la etajul ala. La un moment dat, vorbesc intre ei si se disperseaza si ii aud tastand. Eu raman cu tanti initiala care pare sa zica acelasi lucru, nu am idee ce. Nu vrea sa imi ia banii. Dupa inca 2-3 minute in care ma gandesc cat de mult as supara-o daca ii zic la revedere si nu cumpar nimic, vine glont la mine o vanzatoare tanara cu un celular intr-o mana si cu o bucatica de hartie in alta. Imi arata hartia si dintr-o data inteleg problema: scria “dead”. Betisoarele pe care le alesesem nevinovat si la intamplare erau din zona pentru cimitir. Vanzatoarea incerca sa imi spuna sa iau altele din alta zona, dar era imposibil sa imi explice de ce! Si asa, pentru aproape 10 minute, vanzatorii japonezi de la acel etaj al magazinului au pierdut cativa clienti pentru ca in timpul ala incercau sa ii explice unei turiste europene care e problema cu produsele pentru morti! pe care ea, desigur, nu ar fi vrut sa le cumpere daca ar fi stiut!
• m-a impresionat cultul recunostintei intr-o afacere. Proprietarii de magazine si vanzatorii au o recunostinta fenomenala pentru orice client, recunostinta care din punctul nostru de vedere poate sa fie interpretata ca umilinta. Nu o data, plimbandu-ma pe strada, am vazut vanzatori care isi conduceau clientii pana la usa, le deschideau, si se inclinau foarte adanc in semn de multumesc+respect+la revedere pentru clientii care plecau cu sacosi. Mi s-a intamplat si mie sa fiu intr-un raion sa cumpar un kimono, si nu numai ca m-au ajutat 2 daca nu 3 tipe de acolo sa ma imbrac, dar au avut rabdare, mi-au explicat, s-au chinuit sa inteleaga ce vreau sa zic, si pur si simplu au avut timp de mine; si cand am dat sa plec, una dintre ele a zis: “stai asa, revin imediat” – si a venit alergand dupa vreo 2 minute cu o foaie. Imi da foaia cu ambele maini si imi spune “multumesc” si se apleaca adanc. Fac si eu la fel, si cand ma uit, foaia era cu instructiuni despre cum sa imbraci un kimono… Am ramas masca. Sau la un restaurant (unde trebuia sa ne descaltam, de!) – era un meniu doar partial in engleza. Si chelnerita a venit, am intrebat-o ce e una sau alta, si cand a vazut ca suntem varza si nu stim nimic, s-a asezat frumos in genunchi in fata noastra (!) si a inceput sa explice fiecare lucru pe care o intrebam… E normal ca daca te vad european, sa iti aduca furculita, dar eu m-am simtit obligata sa mananc cu chopstick-urile: eram in tara lor.
• pe strada nimeni care e in pereche nu se atinge. Nici macar tinut de mana. Nimic. In public daca atingi persoana de langa tine, e considerat obscen. Totusi revistele porno sunt peste tot la tutungerii. Si la fel si tot felul de animalute (partial serioase) in reclame, in logo-uri, etc. Ce oameni ciudati!
• ceremonia ceaiului e ceva special unde am inteles ca societatea japoneza e legata de niste ritualuri precise. Imaginati-va ca am primit 2 pagini printate cu ce sa sa faci si sa nu faci in timpul ceremoniei. De exemplu, vine chelnerul cu bolul cu ceai verde, tu il iei cu ambele maini si spui niste cuvinte anume de multumire (in japoneza); apoi te orientezi delicat catre dreapta catre vecinul tau. Ii zici o fraza anume, ii dai bolul sa isi toarne ceai, ti-l da inapoi, te inclini, torni ceai in “ceasca” ta, dai bolul la vecinul din stanga, etc … Apoi cand sorbi din “ceasca”, tre sa sorbi cu ceasca orientata spre tine, nu inspre chelner, si dupa ce sorbi, stergi “ceasca” (si alte chestii dupa aia). Oricum – daca prin tarile unde sunteti voi gasiti ceai verde japonez de ceremonie, sa incercati, e delicios daca stiti cum sa il preparati (cu un fel de mojar, si apoi fiertura intr-un fel anume, dar sigur se gasesc instructiuni) — si daca gasiti la mai putin de 20 de euro suta de grame, spuneti-mi si mie!
• sunt si aspecte mai dure in Japonia. De exemplu seara am vazut o groaza de business men beti pe strada… Tineri, la costum… (@andreea – nu stiu daca japonezii pot sa fie blonzi si sa faca masaj). Sau, ceva socant in gara din Tokyo – intr-un vagon de tren, gol, unde lumea sta organizat la coada ca sa intre in tren, e un singur barbat care trebuie sa dezinfecteze scaunele si mesele din acel vagon… si face asta in decurs de maxim 2 minute, intr-o frenezie extrema sub ochii calatorilor, stergand dintr-o singura miscare masa si fereastra. Era socant sa vezi cum un singur om trebuie sa fie superman. Dar tind sa cred ca nu era sub apasarea lipsei unui alt loc de munca, ci era dorinta de a fi util, chiar daca intr-un mod dramatic.

Ca sa trag linie si sa adun … Am vazut cateva tari din lume, dar Japonia a fost locul cu cei mai politicosi, demni, si cu bun simt oameni ever. Am intalnit si auzit de oameni care, o data ajunsi acolo si confruntati cu modul japonez de a trai, s-au schimbat complet, si in bine. Dentistul meu – roman – povestea de o tiganca romanca de 2 ani in Japonia, care refuza sa se mai intoarca in Romania pentru ca societatea a schimbat-o intr-atat incat nu mai poate reveni la meschinaria cu care era obisnuita. Sau am intalnit un libanez care studiaza in Japonia si care mi-a zis ca are incredere in orice restaurant si mod de a gati japonez, indiferent daca are de ales ceva japonez sau bucataria din Liban…Si multe, multe alte impresii; Japonia e un loc special – daca puteti sa vedeti cum e, sa nu pierdeti ocazia, chit ca e la mijloc o calatorie de 8-9 ore cu avionul.

cred ca mai toti cunosc emisiunea toddlers and tiaras, in care niste vaci de mame (ma scuzati, dar asta e) isi transforma copilele de 7-8-9 ani in papusi barbie. de la epilat, vopsirea parului si machiaj extrem, pana la lectii dure de mers elegant si tinut discursuri, nimic nu le e strain unor fete care mai degraba ar trebui sa se joace cu papusile.

credeam ca odata cu emisiunea asta am vazut si ce poate fi mai bolnav intr-o mama. eh, se pare ca m-am inselat si ca specia umana cunoaste limite si mai joase de dobitocenie. citeam azi socata cum o mama ii injecteaza fetei de 8 ani botox, ca sa ajunga vedeta.

femeia “cumpără diverse substanţe de pe internet pe care apoi i le injectează fiicei sale în frunte, în buze şi în jurul ochilor…<<stiu că într-o zi va fi model, actriţă sau cântăreaţă şi tot ceea ce îi fac acum îi va asigura un chip proaspăt şi o faţă de copil cât mai mult timp posibil.>>”

daca privim detasat si zicem ca o cretina ca asta distruge viata copilului ei si atat ar fi o chestie, problema este insa mai mare. copila declara ca a ajuns un model pentru prietenele ei: “prietenii mei cred că este cool că am parte de aceste tratamente şi vor să fie ca mine. imi verific în fiecare seară ridurile şi, dacă văd ceva, vreau mai multe injecţii. inainte mă dureau, acum nu mai plâng atât de mult. mai vreau doar să-mi pun sâni şi să-mi fac nasul, astfel în curând să pot fi un star”.

lucruri “cool”, care in mintea unor copii se vor intipari ca idealuri, caci la varsta aia toate visam sa fim printese si aratam la fel de bine ca cea mai “dorita” colega.

se pare ca astea sunt idealurile unei societati in care sa fii vedeta inseamna sa apari cu fundul gol in reviste si in clipurile muzicale, sa o tii numai in scandaluri si sa fii cel putin pe jumate alcatuita din plastic. talentul real nu inseamna nimic, ci doar ambalajul conteaza. tindem spre o lume cu adevarat gaga – mult sclipici, fara valoare.

chiar nu exista nici o lege care sa poata interzice asa ceva? eu zic ca intra la abuz asupra minorului! sa iti bati joc de copilul tau in halul asta nu are nici o scuza! mai ales ca un copil de 8 nu poate discerne daca ceea ce i se face e normal sau nu. daca ii dai o palma copilului risti sa ti-l ia, dar daca ii pui silicoane la 10 ani e perfect normal. in ce lume traim, fratilor?

duminica, in germania, au loc alegerile din landul baden-württemberg. sunt sanse foarte mari ca cdu-ul angelei merkel sa piarda, pentru prima oara in istoria landului. de ce? pentru ca de un an jumate lucrurile merg – daca merg – doar pe principiul “sa dea bine la public”.

inainte de alegerile generale din noiembrie 2009, cdu a promis solemn ca electrifica calea ferata de la ulm la friedrichshafen/lindau si ca transforma drumul national B31 in drum cu doua benzi pe sens, in urmatorul an (adica 2010). la nici doua luni dupa alegeri, cdu a anuntat ca nu exista fonduri pentru aceste lucrari si ca nu se stie cand se vor gasi. daca se vor gasi.

inceputul anului a adus doua mari scandaluri: cel a benzinei e10, care nu a facut altceva decat sa bage consumatorul in nesiguranta, si cel al centralelor atomice. in baden-württemberg exista 2 centrale atomice, vechi. daca dupa alegeri guvernul a decis sa prelungeasca durata de viata a centralelor, dupa catastrofa din japonia, acesta a decis brusc sa inchida centralele vechi. vezi doamne, ne gandim subit la sanantatea cetatenilor.

anul trecut a fost marcat de scandalul stuttgart 21, ce prevede transformarea completa a garii centrale din stuttgart si a complexului inconjurator. nici acum nu s-a ajuns la un consens concret. tot ce s-a reusit au fost batai intre protestatari si politie.

din pacate cdu-ul nu a avut nici o strategie electorala de doamne ajuta in ultimii ani. bazandu-se poate pe ideea ca nu au cum sa piarda sudul, nici macat nu s-au straduit. daca te uiti la placajele electorale, stanga si fdp-ul au mesaje concrete (gen “scoala pentru toti”, “nu pentru energia atomica”, “bani pentru tarani”), cdu-ul vine cu mesaje de genul “o viata mai buna pentru toti”. nici macar o initiativa concreta.

asa ca din pacate, nu pot sa cred ca cdu mai are vreo sansa sa castige ceva la alegerile de duminica. imi pare rau sa vad ca stanga ajunge la putere si ca dna. claudia roth (presedinta partidului ecologist) iar ar avea motiv de dat in stamba, dar asta e. cand omul si-o face cu mana lui…

ai ales sa vii intr-o zi cu soare. una din nu foarte multele de aici. daca mai asteptai cateva zile, faceam impreuna petrecere. dar fiindca esti o berbecoaica adevarata – ca si mine :P – nu ai avut de gand sa imparti atentia cu nimeni. e un inceput bun :) mama ta ne-a tot povestit cat de cuminte ai fost pana acum. ca te-ai multumit cu un loc cald si comfortabil. fara pretentii si razboaie cu ficatul mamei. sper sa ramai un om la fel de simplu si fara fite. inca nu te-am vazut, desi tati a promis ca ne trimite poze cu tine, insa sunt sigura ca esti un pachetel frumos si vesel.

stiu ca a parut ciudat cand ai parasit locul caldut cu care te obisnuisei, dar probabil ca erai prea curioasa ca sa mai stai departe de agitatia de afara. sa nu te sperii, oamenii aia mari, imbracati in alb au grija de tine. si cei doi speriati care se uita la tine cu ochi mari sunt doar mami si tati. iti par ei mari si seriosi acum, dar sa vezi cand o sa inceapa sa se joace cu tine sau sa gangureasca ciudat, ca sa se “inteleaga” cu tine, ca nu sunt decat niste copii ca si tine. nu uita ca cel mai rapid mijloc de a primi biscuiti cu mar ras si lapte e plansul. tare. stiu ca mami si tati vor parea obositi si nervosi, dar crede-ma, functioneaza de fiecare data. nu te lasa pacalita de metode de genul “dar ai mancat deja acum o juma de ora” sau “azi nu mai primesti nimic daca nu mananci tot din farfurie”. daca vrei ceva, do your best to get it!

ziceam ca lumea in care ai aparut e agitata. si uneori rea. si pare sa te doboare. nu iti ascund ca vei plange, vei suferi, vei arunca nervoasa diverse obiecte spre pereti.

dar eu sper sa vezi si partea ei frumoasa, cea de dupa lacrimi. atunci cand soarele e pe cer, afara miroase a zambile si trandafiri si el te ia in brate si iti spune ca esti cea mai frumoasa. atunci cand mami si tati se joaca cu tine. atunci cand vine craciunul. atunci cand te bati cu bulgari de zapada. atunci cand te dai prima oara intr-un montagne rousse. atunci cand iei primul 10. atunci cand il vezi si simti ca stomacul ti-o ia razna si obrajii iti ard. atunci cand esti la un ceai cu prietena cea mai buna si radeti cu pofta. atunci cand vei scrie si tu astfel de ganduri pentru “nou venitul” tau.

iti doresc sa ai o viata calda ca ziua de azi, sa fii optimista indiferent de cat de greu iti va fi. sa crezi in tine. si sa ai parte de oameni buni in jurul tau.

willkommen, kleine ariane!

unbearable lightness of being – milan kundera

un cerc “vicios”, in care un medic, sotia sa, amanta si iubitul acesteia sunt prinsi. o poveste despre iubire si tradare. o poveste despre o lume lipsita de substanta. despre providenta si decizii care schimba o viata.

mi-a placut mult. nu e tocmai o carte pe care sa o “digeri” usor, e destul de trista, dar este foarte frumos scrisa.

sarah’s key – tatiana de rosnay

julia, o jurnalista nascuta in america, dar care traieste in franta, se apuca sa lucreze la un articol despre evreii francezi trimisi in lagarele naziste de catre administratia franceza, in 1942. descopera astfel ca familia sotului e mult mai legata de acest subiect decat credea.

e o poveste extrem de impresionanta, mai ales prin prisma faptului ca se prezinta tragedia unor copii. copii trimisi la o moarte fara sens. copii care au supravietuit, dar care nu s-au vindecat niciodata. o poveste despre cum ne place sa ignoram raul si sa dam vina pe altii.

povestile – cea din 1942 si cea din prezent – sunt prezentate paralel, in capitole scurte, dar intense. am terminat-o intr-o zi (citit de dimineata pana seara), dar parca as fi vrut sa nu se termine.

buddenbrooks – thomas mann

e printre cele 3 carti pe care nu am reusit sa le termin. prezentand saga familiei buddenbrooks timp de trei generatii, mann creaza un monstru de carte. aproape balzacian. dar cu precizia detaliului german. desi nuvelele lui mann sunt printre cartile mele preferate, buddenbrooks e prea “monumentala” pentru mine. am mentionat-o numai ca sa am motiv sa intreb cine a reusit sa o citeasca si daca imi poate spune daca efortul chiar merita :D