anditzu's daily musings

desi este aproape de tirolul de sud, verona este un oras in totalitate italian. cu o arena romana aproape intacta (si destul de impresionanta atunci cand reusesti sa te cateri pana la ultimul rand de sus) si cladiri cu arhitectura respirand a istorie, verona este un oras foarte turistic, dar in acelasi timp suficient de mic incat sa poti sa il vizitezi linistit.

peste tot gasesti cladiri de o frumusete deosebita, colorate pastel, un pic imbatranite de vreme, dar inca mandre. zona pietonala are un sir lung de magazine foooarte dragute si o piata centrala un poti face sute de poze si unde am mancat o pizza excelenta cu patru feluri de branza (un deliciu olfactiv si gustativ, dar extrem de periculoasa pentru sanatate :D). de altfel, in afara de pizza, am mai descoperit o caruta de feluri de “cvasipizze” delicioase in nordul italiei.

castelul orasului este mai mult o fortareata cu turn si pod, de unde se poate admira silueta orasului si unde tinerii indragostiti lasa urmele trecerii lor sub forma de lacate. iar la sfarsit de tur, casa julietei este loc de pelerinaj si poze pentru mai toti turistii.

am rugat-o pe alina acum ceva vreme sa ne povesteasca cate ceva despre operatia cu laser de corectie a vederii si ma bucur ca a reusit sa isi faca un pic de timp si pentru mine/noi si ca pot sa o adaug in lista de guest authors a blogului :)

Vreau sa incep cu mentiunea ca acest post este dedicat in special celor care nu isi mai aduc aminte cum este sa nu poarte ochelari, celor care atunci cand se trezesc se intind automat dupa ochelari, celor pentru care lumea se imparte in umbre si ceata.

Eu am inceput sa port ochelari din clasele primare. Miopia a crescut progresiv pana la -3.75 pe ochiul stang si -4.5 pe ochiul drept. Plus ceva maruntis de astigmatism. Oricum, dupa cum stiti, mai mult de -3 se considera ca nu vezi, nu poti distinge, esti considerat aproape orb. Eram mandra posesoare a acestor dioptrii de cam 5-6 ani, deci ma incadram in conditiile de miopie stabila de cel putin 2 ani.

Ideea de corectie prin laser m-a tentat inca de acum cativa ani, cand eram in Romania. Dar la momentul respectiv tehnologia laserelor nu era suficient dezvoltata incat sa promita o corectie completa. Intre timp a aparut bebelusa si am uitat complet de asta. (more…)

… sa va fereasca de sms-uri tampite si urari kitschoase! sa aveti parte de liniste si de un pahar de vorba buna cu cei dragi!

ne auzim dupa ce digeram mielul! :)

ps. va las cu o mini-colectie de oua:

foto1, foto2, foto3

fortareata heldsberg se afla in elevetia langa st. margrethen, foarte aproape de granita cu austria. si este parte din fostul sistem de aparare a elvetiei, numarand peste 10000 de astfel de fortarete subterane. va intrebati oare, de ce atat de multe pentru o tara atat de mica? in 1938, dupa anexarea austriei de catre germani, elvetienii au intrat in panica, fiind convinsi ca vor fi cuceriti si ei de nazisti. asa ca au construit in timp record mici fortarete, menite sa tina atacatorii la distanta. planificate sa reziste cam 3-5 zile in cazul unui atac, si amplasate la cativa km distanta una de alta, ar fi reprezentat un efort de cucerire mult prea mare. cumva, poate speriati si de acest fapt, nazistii nu au atacat elvetia.

dupa razboi, paranoia elvetiana nu s-a oprit, ci odata cu razboiul rece a devenit si mai extrema. astfel ca, fiecare barbat apt de razboi avea acasa tot echipamentul necesar in caz de forta majora, toata elvetia fiind astfel gata de razboi in maxim 24 de ore! pretty impresive, right? si aceasta stare de “incordare” s-a terminat abia in 1990! acum, fortaretele sunt fie dezafectate, fie transformate in muzeu, doar putine fiind mentinute active.

cea de la heldsberg, a fost construita pentru a mentine un ochi vigilent (si o luneta la fel de vigilenta) asupra granitei austro-elvetiene si a podurilor peste rin aferente, cat si asupra lacului konstanz (bodensee). acum este vizitabila si ofera o imagine interesanta a modului in care elvetienii se pregateau de razboi. cel mai mult mi-a placut faptul ca pe coridoarele principale mai intai erau asezate chiuvetele si periutele de dinti si abia apoi armele! :) no war with bad breath! :P

trecem de la cultura la sex. na, suntem niste nevrednici :)

zilele trecute mare discutie in urma unui pictorial playboy. pe coperta, o turcoaica. prima de altfel, care se dezbraca pentru playboy. lasand la o parte discutia ca e musulmanca si ca la ei nu se cade, bla bla, o alta chestie mi-a starnit interesul. tipa zice ca (si acelasi lucru l-am auzit de la mai toate tipele care se dezbraca pentru reviste) este o forma de libertate, ca asa arata ele ce femei sigure sunt si cat de puternice au devenit.

acum, eu nu am nimic cu nudismul si chiar apreciez un corp frumos, insa ce treaba are emanciparea feminina cu prezentarea sanilor pe prima pagina? mie mi se pare ca toate tipele care fac asa ceva nu confirma decat ca sunt ieftine. si prin ieftine vreau sa zic foarte ieftine. adica cum vrei tu sa fii privita ca o persoana de o inteligenta remarcabila si cu o cariera deosebita cand primul lucru care le trece prin cap celor care te vad e “mama, dar ce p**da beton are!” ?? oare te mai ia cineva in serios dupa?

nu sunt o persoana inflexibila, cred ca oricine are dreptul sa faca ce vrea, unde vrea, cu cine vrea si cum vrea (sub masa, pe masa, stand in maini, etc.). insa la tine acasa (sau dupa caz, in natura). dar in nici un caz nu te apuci sa te cracanezi in fata a milioane de oameni si apoi sa pretinzi ca esti libera si strong!

voi ce ziceti? e semn de libertate sau de exhibitionism? sau imbatranesc si devin o baba stafidita si frustrata? :D

ati auzit de mihaela ursuleasa pana acum? prima oara am auzit de ea anul trecut cand a castigat premiul echo klassik in germania, un fel de grammy autohton pentru muzica clasica (printre premianti aflandu-se si angela gheorghiu acum cativa ani). am incercat sa aflu mai mult despre ea si cautand pe wikipedia am vazut aceeasi diferenta intre paginile germana si romana, pe care am vazut-o si la alti artisti de origine romana. cea romana termina in doua cuvinte descrierea celei ce e acum una dintre cele mai cunoscute si apreciate pianiste.

nascuta la brasov, pe jumatate tiganca, a inceput sa cante de mica, fiind un adevarat copil minune. descoperita de un mare dirijor italian, claudio abbado, a fost trimisa la viena pentru studii, unde s-a si stabilit. canta in mod constant cu orchestrele austriece si germane, insa vine destul de des sa concerteze si in romania. chiar in mai sunt programate doua concerte in bucuresti. in iulie, in cadrul festivalului de pian din regiunea ruhr (in germania), este una dintre artistii la ar caror concert biletele sunt deja vandute.

am descoperit in spiegel un articol recent si foarte frumos despre ea, din pacate doar in germana, insa articolele in romana sunt aproape inexistente si deja vechi.

va propun sa o ascultati un pic aici, ca sa va faceti o idee despre cat de “furtunoasa” e si cat de frumos canta.

sper doar ca in viitorul nu prea indepartat sa aud si in ziarele din romania despre ea, nu numai despre divorturi penibile si manarii politice. oare sper mult?

sometimes i have these (calvin-like) special days. these VERY special days. my therapist says it’s good. i say it just confuses me more. but still, should i take another footstep? and if so, in which direction?

in incercarea de a-mi gasi sursa problemelor, psihoterapeutul ma intreba de ce am fost un elev bun (because i was). si apoi mi-a explicat cum ca parintii care vor ca (,) copiii lor sa devina “intelectuali” sunt manati de propriile lor frustrari. adica tu ca parinte de “succes” social mediu vrei sa te lauzi cu un copil cu facultate, ca sa vada lumea ce valoare a produs el. e oarecum normal sa zici mai cu mandrie ca fiul/fiica e medic decat sa zici ca e muncitor la salubritate. cunosc insa si oameni care zic ca “da, fiul meu e mecanic auto. foarte bine.” adica atata timp cat el e fericit, nu conteaza ce face.

pe de alta parte, vlad zicea intr-un post (fara legatura cu ideea postului meu) ca “o neglijare a unui copil poate sa insemne si netrimiterea lui la o facultate”. adica daca nu ii acorzi sansa la o educatie superioara, inseamna ca ii faci un defavor. nu sunt foarte de acord sa o numesc neglijare, ca pana la urma e nevoie si de muncitori, nu numai de ingineri, insa daca vezi ca el/ea poate (intelectual vorbind) si tu nu faci nimic ca sa il sustii, atunci o vad ca pe o nesimtire fata de propriul copil.

sincer, eu as face tot posibilul sa imi indrept copilul spre facultate. poate pe undeva si pentru ego-ul meu (da-l in ma-sa, eu l-am facut, asa de prost nu poate sa fie! :D), insa mai ales pentru a-i da ocazia sa vada ce posibilitati de dezvoltare are. daca nu ii place deloc, oricum o sa renunte, dar macar as stii ca a incercat.

voi v-ati sustine copilul daca ar alege sa nu faca o facultate? sau ati face tot posibilul sa il vedeti cu o diploma? si de ce?

toata lumea vorbeste acum de post. ca in fiecare an inainte de paste, sf. maria si craciun toata lumea devine brusc pioasa. sincer, mie postul mi se pare o prostie. ti se impune sa mananci doar anumite lucruri, caruia unui om cu o activitate fizica si cerebrala peste medie nu ii sunt de ajuns. da, stiu ca se zice ca e bine sa scoti toxinele (apropo, nu inteleg de ce carnea de pui la gratar ar avea toxine si niste snitele de soia nu). insa, daca chiar vrei sa tii o dieta (caci pana la urma asta inseamna postul) poti sa o faci oricand. atunci cand stii ca ai conjunctura necesara acestui lucru (esti in general sanatos, nu faci efort fizic ridicat, nu esti intr-o perioada de stres extrem, etc.). asa, postul iti zice tii ACUM regim, ca altfel oricum arzi in iad. si mai mult, postul se termina cu infulecarea la maxim a tot ce te-ai abtinut sa nu mananci. si asta in decurs de cateva zile! si stim prea bine unde se termina distractia.

eu zic ca lumea ar trebui sa renunte la post si sa se obisnuiasca sa manance in general echilibrat. nu saorme si snitele in fiecare zi, nu doar apa si mere, ci cate un pic din fiecare, variat. iar daca chiar e nevoie de regim, pai atunci doar cand simti tu ca poti, nu cand iti zice biserica. mie mi s-a intamplat sa mananc si o saptamana intreaga numai legume, pentru ca nu aveam chef de carne. o dieta spontana. si in mod normal duminica si vinerea sunt zile de peste la noi. dar pentru ca acum nu pot si nu vreau sa tin regim, toti incep sa sara ca “vaai, dar e paste, trebuie”!

fiecare are ritmul si nevoile lui si cu forta nu ajunge nimeni in rai!

ps. si stiu ca postul e mai mult decat regim, cica trebuie sa te si comporti pe masura. mda, hai sa vedem cati dintre aia ca mor de foame ca sa dea bine la spovedanie, nu injura, fac o fapta buna, sunt mai cumpatati. eu zic ca prea putini. si ca sa fii un om bun nu trebuie sa te forteze nimeni. esti sau nu esti.

chuck berry – route 66