anditzu's daily musings

well, din motive independete de vointa mea ajung iar la cutit. asa ca saptamana asta e planificata pentru spital si cum acolo nu au net, ne auzim abia saptamana viitoare.

stiu ca gabi si zaqk mi-au facut curaj, dar tot mi-e frica. asa ca daca se intampla sa ma intalnesc cu sf. petru, sa stiti ca mi-a parut bine sa va cunosc (pe unii doar virtual, pe altii personal)! mi-a adus multe bucurii si idei noi :)

va urez o saptamana buna si sa ne reauzim cu bine! :)

Tambalaul mediatic cu regele a aratat multe lucruri frumoase despre cum poate fi un om nobil. Desigur, patosul unor lingai e departe de evenimentul in sine, insa ce ma deranjeaza e mitocania atot-prezenta, de la polul opus nobletei.

Printul Paul de Romania e unul dintre razboinicii care se arata dupa razboi (si la propriu si la figurat) ca sa arate cu degetul in stanga si in dreapta. Ne-invitat la o serata cu clasa (oare de ce?), omul isi arata ranchiuna si meschinaria in cel mai pur stil romanesc:

Datorită rădăcinilor germane de Hohenzollerni, familia noastră este cunoscută şi respectată peste tot în lume pentru sinceritatea, corectitudinea, dedicarea, loialitatea, demnitatea şi generozitatea membrilor săi.[..]

În numele tatălui meu, fratele dumneavoastră mai mare, pe care l-aţi recunoscut în toate ţările din lume unde aţi avut de recuperat averea pe care v-a lăsat-o bunicul meu, MS Regele Carol al II-lea, mai puţin în România, pentru că aşa v-au dictat cei pe care i-aţi servit timp de 84 de ani, şi în numele fiului meu, Prinţul Carol Ferdinand, vă cer ca acum, în al 90-lea ceas, să ne arătaţi ce înseamnă demnitatea, curajul, loialitatea şi modestia recunoscând şi respectând ADEVĂRUL istoric din care şi dumneavoastră faceţi parte, însă nu aşa cum acest popor minunat ar fi meritat.

Pe langa trivialul si mizeria afirmatiilor in sine, care nu-si au rostul pentru ca (surpriza!) si el face (probabil) parte din aceeasi familie si nu proiecteaza cu nimic acele valori pentru el insusi … Ma intrebam ce vrea si nenea asta, in afara sa fie mojic.

Printul Paul de Romania este un titlu auto-dat. Se pare, el este fiul lui Mircea Carol Lambrino, care la randul lui e fiul lui Carol II cu Zizi Lambrino. Carol II – dupa cum stiti – era mai macho, si nu numai ca a incalcat niste reguli ale Casei Regale de a nu se casatori cu oricine, dar si-a anulat casatoria cu tipa asta, si nu si-a recunoscut copilul (nu e clar daca e pentru ca asa a vrut el, sau ala chiar era copilul lui). Romania i-a dat tipei casa si masa, se pare, dar tipa a continuat sa se tina scai de el, desi el era varza, si l-a dat si in judecata (!). Dupa razboi, si de bani si de probleme, nu i-au mai dat bani tipei, asa ca “situatia ei s-a inrautatit” si a murit in 1953, cand fi-su avea deja 30 de ani si ar fi trebuit sa fie de mult pe picioarele lui. Ma rog, Carol cu nebunia lui, si ea cu a ei.

De parca ea nu a avut suficient tupeu, fi-su, Mircea Carol, si-a “dedicat viata pentru a i se cunoaste legitimitatea”. Si asta cu nebunia lui: ce om normal nu are ce face si isi “dedica viata” pentru o cauza pierduta, in care nu are nici o vina? In fine.

Dar nebunia nu se termina aici, pentru ca Paul, fiul lui Mircea Carol, o continua dragut. Cu gandul la averea Casei Regala pe care n-ar fi rau sa puna mana, Paul a dat in judecata statul roman in 2010, la CEDO:

Decizia CEDO din 27 mai 2010 a stabilit despăgubiri de 9500 de euro pe care statul român este obligat să le plătească lui Carol Mircea de Hohenzollern, reprezentat de moștenitorul său, Paul de România

Deci tipului i s-a recunoscut numele, dar i-au dat “doar” bani de buzunar pentru o luna. La naiba! Citind articolul in Jurnalul National in 2010 despre proces, vad ceva dragut:

Procesul a fost intentat României în anul 2002 de Carol Mircea Grigore de Hohhenzollern şi de Paul Philip de România, cel care în anul 2007 i-a devenit moştenitor. Concret, cei doi au reclamat statul român invocând încălcarea dreptului la un proces echitabil sub aspectul duratei excesive a procedurii judiciare, lipsa imparţialităţii jurisdicţiilor naţionale, lipsa egalităţii armelor. CEDO a respins cererea pe ultimele două capete de acuzare, admiţând că procedura internă de 15 ani a fost excesiv de lungă şi neconformă standardelor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. Tododată, CEDO a respins ca nefondată cererea privindu-l pe Paul Philip de România[...]

“CEDO s-a pronunţat doar cu privire la faptul că procedura judiciară a fost excesiv de lungă şi nu a fost conformă standardelor Convenţiei europene a drepturilor omului” agentul guvernamental Răzvan Horaţiu Radu.

Deci nenea asta  – se pare, in cumetrie cu mai-marii statului — nu are si nu a castigat defapt nici un proces, poarta un titlu controversat, si continua manelaria in stil romanesc aratand cu degetul ca valori si “ce ai facut tu cand erau comunistii”. Si mai mult, vine cu dulcegarii gen “nu aşa cum acest popor minunat ar fi meritat” – pe care trebuie sa le citesti ca “poporul minunat ar fi meritat sa ma recunosti si sa imi dai mie toata averea, porcule” . E evident ca oricine vine cu argumente de-astea ar trebui dus pe o insula pustie.

(Defapt, daca stau sa ma gandesc, argumentele lui sunt prea basiste ca sa nu intri la banuieli de legaturi)

Intrebarea e: cum poate sa dispara maneua ca stil de viata, in Romania? Ca fara manea, am fi mai buni.

in salzburg ajung doar cand ma duc la parintii lui B, caci se nimereste ca pauza de sofat sa fie chiar in zona. am vazut tot ce e de vazut de cel putin 3 ori fiecare si totusi revin de fiecare data cu placere.

mai mereu incep din minunatele gradini mirabell, unde gasesti flori de toate formele si culorile, o adevarata placere pentru orice obiectiv, si de unde poti vedea un pic din “skyline”-ul orasului.

o iau apoi incet, pe langa una din casele lui mozart, neuitand nici de cea a lui doppler (pentru ca salzburg are multi fii celebri, nu doar pe amadeus) si admir sirul lung de case frumoase si magazine de tracht-uri (adica costume traditionale).

trec apoi podul peste salzach si o iau spre piata domului. nu uit sa vizitez rezidenz-ul fostilor arhiepiscopi (acum un muzeu foarte frumos) si stau minute bune sa admir caii fiaker-ilor.

trecand de partea celelalta a domului (unde oamenii inca vin imbracati in tracht la slujbele importante), privesc in sus spre urmatoarea “tinta”, hohensalzburg, unde ajung nu inainte de a trece prin cimitirul de langa dom si a vizita catacombele fostilor calugari.

unul dintre cele mai mari si mai bine conservate castele din lume, hohensalzburg iti ofera o alta perspectiva asupra salzburg-ului si reprezinta si o interesanta lectie de istorie a regiunii.

cobor iar in oras, ma plimb o vreme pe strazile inguste, admir fatadele superbe si whirlpool-ul din centrul orasului (care aminteste de vremurile medievale) si apoi iau autobuzul dintr-o statie cu “ausblick”.

autobuzul ma duce pana aproape de aeroport, la hangar 7, muzeul red bull. un loc mic, dar frumos construit, exclusiv pentru fanii red bull (nu la bautura ma refer). intrarea este gratuita.

si daca totusi nu ma satur de atata salzburg, ma pot duce si la palatul hellbrunn pentru o plimbare de relaxare.

daca mai inainte am trecut prin lagarul de la dachau, azi ne oprim in münchen, loc al tineretii mele. desi revin des, nu ma satur de el.

incepem plimbarea nu departe de gara, la karlsplatz.

intram apoi in centru si rezistam tentatiei de a face shopping de toti banii din cont si ne oprim la frauenkirche (sau münchner dom), simbolul münchen-ului, unde sunt ingropati multi regi bavarezi si unde actualul papa a lucrat ca arhiepiscop.

mai apoi ajungem la primarie, in marienplatz. daca sunteti pe la ora 11 prin zona, puteti prinde si jocul statuilor si al clopotelor.

luand-o pe langa peterskirche, ajungem intr-unul din locurile mele preferate, viktualienmarkt (adica piata alimentelor).  deschisa la luni pana sambata la ora 20, piata e o incantare pentru ochi si papile gustative.

dinspre viktualienmarkt, mergand spre sedlinger tor, ajungem la o bijuterie ascunsa a münchen-ului, biserica asam.

luand apoi tramvaiul catre maximilianeum (parlamentul bavarez), trecem pe langa actualul sediu al guvernului bavarez.

o luam apoi pe jos catre opera, trecand prin zona de super-fite a orasului, flancata de chanel, dior si hoteluri de 9 stele jumate. [gabi: localul cu ovomaltine nu mai e :(( ]

de la opera o luam agale pe langa rezidenz (palatul regilor bavarezi, reconstruit aproape in totalitate dupa razboi) si frecam si noi leul ca semn de noroc.

la cativa pasi departare se iveste odeonskirche (evident la odeonsplatz).

langa ea, feldherrnhalle, construita dupa model florentian si folosita pe vremuri ca simbol de catre nazisti, ne anunta ca s-a cam terminat cu centrul orasului.

totusi nu ezitam sa dam o tura prin rezidenzgarten, unde ne intindem pe iarba, citim o carte sau ascultam muzicienii ambulanti.

de aici ne ducem catre englischer garten, unul dintre cele mai mari parcuri din lume. si a fost primul parc construit pentru vulg (volksgarten) si nu pentru placerea exclusiva a monarhului. mie imi place chiar si iarna, dar vara e un loc de vis.

si daca tot suntem acolo, ne oprim sa vedem si baietii cu placa si abdomenele de piatra :D

si ca sa ne racorim dupa atata… sport, ne ducem la hofbräuhaus. daca avem rarbdare si  nu ne deranjeaza marea de turisti (veniti sa vada locul unde in 1920 s-a intemeiat nsdap-ul), primim si o bere si o juma de gaina si ne terminam ziua fericiti! PROST!

citeam in evz despre discursul regelui in parlamentul romaniei. nu discutam despre rege, faptele sale, ce zice in discurs, de ipocrizia securistilor care acum il aplauda sau cum se folosesc unii si altii de imaginea lui. insa discutam despre cei prezenti (sau nu) la locul cu pricina. iata ce zice articolul:

La eveniment nu participă preşedintele Traian Băsescu, premierul Emil Boc și Patriarhul Daniel.
Discursul Regelui Mihai I în Parlamentul României este, totuşi, urmărit de aproape 100 de invitaţi, membri ai caselor regale din întreaga lume. Printre aceştia, Regina Sofia a Spaniei, Simeon al II-lea al Bulgariei, Regele şi Regina Suediei, prinţul moştenitor Alexandru al II-lea al Serbiei şi Marea Ducesa Maria a Rusiei.
Din rândul clasei politice, la discurs asistă parlamentari ai opozitiei şi ai UDMR, parlamentari de la PDL şi de la UNPR.

…

Cu prilejul Zilei Armatei Române, Traian Băsescu şi-a anunţat prezenţa la ceremonia militară organizată la Monumentul Eroilor militari români căzuţi la datorie. La ora 10.00, Băsescu va pleca la Bruxelles, pentru o întâlnire cu preşedintele CE, Jose Manuel Barroso. Absenţa lui Traian Băsescu nu este însă o surpriză.
Premierul Emil Boc are în agendă o vizită la Carei, unde participă la evenimente dedicate Zilei Armatei.
Roberta Anastase nu este astăzi în ţară. Preşedintele Camerei Deputaţilor se află în Georgia.

el – un tip gen dulap, 2 metri si 200 de kile. ea – pe aproape, 1.80 si 150 de kile. copilul – cam pe la 10 ani, deja cu obezitate morbida. isi iau fiecare un ceai si o prajitura. dupa ce termina, mama si copilul ies din local. dupa vreo 10 minute se intorc cu o punga (MARE) plina cu dulciuri.

acum ma intreb eu asa retoric, tu ca adult care stie ce greu e sa fii obez, de ce iti imbolnavesti copilul cu buna stiinta? ce poate fi in capul unui astfel de om?

*in cele mai multe cazuri

deschis in 1933 la doar cateva luni de la preluarea puterii de catre nazisti, dachau este primul lagar nazist si a servit ca model pentru urmatoarele. denumit oficial “lagar de reeducare pentru prizinieri politici”, pe aici au trecut mai toti adversarii politici ai nazistilor. tot aici isi faceau, cateva luni pe an, “mana” cei care ajungeau comandanti la auschwitz, buchenwald, ravensbrück sau mauthausen.

este un loc trist. odata iesit de aici, iti trebuie o vreme sa digeri tot ce ai vazut. prima oara am fost aici in 2007 cu colegii de camin din erding. cred ca am facut vreo 200 de poze. fiecare poveste, fiecare colt de camera, fiecare unghi al crematoriului… am pus tot “pe film” ca sa nu uit. de atunci am mai fost de cateva ori la dachau (si la alte lagare), ultima oara acum in august. de fiecare data fac mai putine poze, dar stau mai mult. uneori ascult zgomotele pasilor facuti de turisti pe pietris si incerc sa imi inchipui pasii tarsaiti ai prizonierilor. alteori citesc cate o poveste a vreunui supravietuitor… de vreo 10 ori. de cele mai multe ori doar stau si incerc sa inteleg. nu reusesc de fiecare data, recunosc.

ma bucur totusi ca de fiecare data vad multi copii. si parinti care incearca sa le explice ce nu e bine. imi da cumva speranta.

ps. prima poza e facuta la intrarea in lagar. a doua reprezinta crematoriul nou, facut pentru a nu ramane in urma cu “productia”. in caz ca totusi nu puteau gaza suficient de multi, se foloseau si de grinzile de deasupra. a treia poza e facuta in camera de gazare. ultima reprezinta partea din inchisoare in care se faceau exclusiv “interogatoriile” SS.

intr-o discutie inceputa cu tatal lui B, am dezvoltat urmatorul scenariu:

sa zicem ca luam o tara de lumea a 3-a 2.5-a. unde somajul e ridicat, oamenii au cate 5 copii acasa si putin de mancare. unde tinerii nu au perspective concrete. [scenariul nu e atat de science fiction, zic eu]. o firma, sa zicem din germania, vine si ia o suma de copii (intre 10 si 14 ani) si ii baga intr-un centru de educare. prin educare se inteleg urmatoarele:

• invatarea limbii germane (daca tot am luat exemplu germaniei)
• invatarea unei meserii pe cale de disparitie in germania (repet, e doar un exemplu)
• daca tara in cauza nu e crestina, propun niste ore de DIALOG crestino-whatever they are (pentru ca se stie ca tensiunile apar din cauza neintelegerii obiceiurilor si credintei celorlalti)

familiile copiilor nu ar trebui sa dea nici un ban, insa copii, odata ajunsi la varsta muncii, ar trebui adusi in germania, unde ar munci cu spor si fara probleme de integrare si toata lumea ar fi fericita.

scenariul nostru a avut parte de 3 tipuri de reactii:

1. fain! uite asa dam o sansa unora care au nevoie de ea si ne asiguram ca anumite meserii nu se pierd.
2. dar de ce sa aducem straini, cand putem sa ii folosim pe ai nostri?
3. asta e sclavagism! cum sa rupi copiii din familiile lor? de ce nu investim sa dezvoltam tara respectiva?

parerea mea e ca nu e sclavagism. pe vremuri, cand familiile nu aveau cum sa isi creasca decent copiii, il trimiteau pe cel mai mare la o manastire sa se faca preot. caci acolo avea de mancare si putea apoi sa isi faca o meserie din care sa traiasca. plus ca nu vine nimeni sa ii ia cu japca. adica e doar pentru cine vrea. in plus, nu cred ca se rup de familie. ei ar ramane in familie pana cand ajung la varsta muncii, varsta la care oricum se presupune ca pleci de acasa si nu mai stai sa iti faca mama ciorbe.

partea cu investitia intr-o tara o gasesc nerealista. si in romania se investesc bani si stim cu totii cat de bine ii merge. acolo unde e saracie, e mai mult ca sigur si coruptie. si investitiile ajung (daca ajung) foarte greu acolo unde trebuie. daca ar fi fost altfel, africa ne-ar fi depasit azi.

mai ramane intrebarea cu resursele interne, adica de ce sa nu ii educam pe “ai nostri”? pai dintr-un motiv simplu. din cauze evolutionare, nu mai vrea nimeni sa invete meserii gen zidar, capsunar, dulgher, etc. vorbeam nu demult cu o taranca nemtoaica, care creste hamei, si zicea ca nu mai gaseste nemti care sa ii culeaga hameiul si e nevoita sa aduca polonezi. motivul ar fi ca e o munca grea si nu mai e nimeni dispus sa o faca. in occident toti au sansa sa se duca la scoala si iasa cu o diploma de ceva si nu mai e nimeni interesat de muncile asa-zis de jos.

voi ce parere aveti?

vreau vara! :(((((((((

mi-am dat seama ca nu prea v-am povestit pe unde am fost in concediul din august (in afara de parerile despre romania si budapesta). asa ca o sa incep o mini-serie de poze (si explicatiile de rigoare) de pe unde am fost. astazi mergem in münchen, mai precis la arena…

sau mai bine zis locul pe unde mario se plimba…

unde se schimba… (am poza si cu dusul, dar o las pentru fanteziile mele :P)

si unde alearga…

notice the issues? :D