anditzu's daily musings

Noi oamenii suntem infami. Râdem unii de alții și ne batjocorim reciproc, chiar dacă nu ne cunoaștem sau nu ne înțelegem. Nu contează contextul, nu contează motivația. Dacă putem să etichetăm pe cineva într-un minut, gata!

Citeam astăzi aici despre o contemporană de-a noastră din București, care a ajuns geisha în Japonia. Nu pare o frumusețe, și nici nu pare foarte tânară, însă două lucruri m-au surprins la povestea ei: în primul rând, este modestă și complexată (nu numai că nu e de originea care trebuie, dar și că face greșeli), și în doilea rând, o geisha mentoră spune despre ea că e mai japoneză decât japonezele!

Mult mai frapant pentru mine, pe partea negativă, a fost (că am făcut greșeala) să citesc comentariile de pe siteul românesc care a retransmis știrea. Argumente de genul “prostituție cu acte în regulă” erau contracarate cu altele de genul “lasă că știu eu că e fals, că am citit Memoriile unei gheișe”/Shogun. Că de-aia a fost cutremur în Japonia, că acolo sunt multe curve care se mândresc cu asta, că au manga, că japonezii îi masacrează pe chinezi (!), că gheișele provin din clasa cea mai de jos și sunt văzute cu dispreț de ăia cu sânge albastru (de parcă asta ar fi un argument), că sunt toate urâte, și că sigur își “desfac picioarele”.

Poate că nu e așa de neașteptat că românii își pun întrebarea cu desfăcutul de picioare (defapt chiar și japonezii și-o pun), dar faptul că suntem atât de mârlani mă lasă fără cuvinte. Răutatea, pizma, ignoranța dusă până la prostie crasă și încrederea că tu știi și tu cunoști, fără o fărâmă de bun-simț și voință să afli ceva despre subiect despre care ești mare expert. NU CONTEAZĂ dacă își desface picioarele sau nu. Și nici nu e treaba altcuiva să afle. E vorba despre o școală, despre un prestigiu (mă și mir de ce mai avem cuvântul ăsta în română), despre un efort de ani de zile de a realiza ceva care, într-o societate extrem de diferită, e prețios, greu, și presupune un nivel de pregătire intelectuală și de disciplină. Despre un vis care se realizează cu multă muncă și sacrificii, și NU cu desfăcut de picioare. Dar cum poți să explici unui mârlan despre șarm și prezență, fără ca el/ea să înțeleagă f*cking?

Realitatea e că noi în România, și poate pot să extind la Europa, nu avem gheișe, ci pițipoance (vezi exemplare clasice mai sus). Oare ce pot gheișele și nu pot pițipoancele, și invers? O comparație simplă ar fi cam asa:

Look

• atât una cât și cealaltă se vor frumoase, și se împodobesc cu obiecte scumpe. Desigur, gusturile diferă puțin. Pițipoanca clasică preferă roz, animal-print, pielea bronzată artificial până la refuz, cercei imenși, chile de aur, genți și ceasuri de firmă, buze țuguiate, zgomot mare când sună telefonul (de firmă, cu ștrasuri si el). Gheișa poate și ea să poarte obiecte prețioase de până la 40 000 de lire englezești, de la kimono până la bijuteriile din păr. Și ei îi plac culorile, dar nu are nimic mai mult decat accesoriile stas. Diferența majoră – obiectele gheișei nu sunt neapărat ale ei.
• pițipoanca își expune cam toate zonele intime, în public. Gheișa, pe de altă parte, e atât de îmbracată încât e nevoie de o altă persoană să o îmbrace și să se dezbrace, pentru că un kimono serios, cu tot cu accesoriile stas, are câteva chile bune.
• gheișa se machiază, se împodobește și se îmbracă stas. Pițipoanca face orice ca să fie diferită.

Obiectiv

• Pițipoanca nu are nevoie decât de o victimă – un mascul cu mașină bună, care îi face cadouri, o sponsorizează să facă ceva ce de obicei nu îi iese. Gheișa nu vrea un mascul, ci vrea să fie admirată și să nu greseașcă rutina pentru care a fost pregătită; vrea perfecțiunea artistică demonstrabilă prin antrenament. O povestire relatată de BBC arată că a deveni gheișă e un vis, și un motiv de admirație, eleganță și de clasă.  A deveni pițipoancă, well, nu e un vis pentru nici un copil sănătos de 15 ani…

Mod de atingere a obiectivului

• Pițipoanca trebuie să facă zgomot în mulțime, să se vadă pe Facebook în ipostaze mai mult sau mai puțin decente, și să nu se sacrifice cu nimic — pentru că masculul trebuie să facă asta pentru ea. E mereu aproape de casă și prietenele de solar/șoping, dar mereu vânează singură pentru a-și maximiza șansele. Gheișa trebuie să meargă într-o altă familie, departe de cea adevarată. Nu are voie să vorbească cu ai ei decât cu permisiune specială, trebuie să aibă răbdare, să fie umilă, să muncească, să le respecte pe colegele de breaslă. Și are ceva gen 2 zile libere pe lună, în rest se pregătește (=învață).
• Pițipoanca nu trebuie să se antreneze cu nimic, nu trebuie să învețe nimic. În toate pozele pițipongești (plus viața reală), pițipoanca nu face nimic. Pentru că nu are de ce să epateze mai mult decât ce poate să facă în pat, și cum arată în public. Gheișa trebuie să știe să facă conversație, să danseze, să fie interesantă într-un mod artistic/intelectual. Să picteze, să cânte (vocal), să cânte la instrumente muzicale. În public, chiar dacă îi servește pe alții, nu bea și nu mănâncă.
• overall, a fi pițipoancă nu presupune nici o regulă, și nici o abținere. A fi gheișă înseamnă un stil de viață, o disciplină morală, o abținere de la a avea o viață personală.

Desigur, cineva ar putea să spună – dar gheișele nu sunt tocmai niște călugărițe, tot efortul si sacrificiul îl fac pentru show-ul oferit de obicei bărbaților. Ok, dar doar asta e – un show elevat, rafinat, intelectual si artistic. Arta prezenței și a jocului (sau de ce nu, a flirtului) nu înseamnă că are un scop, cu atât mai mult un scop ”de a desface picioarele”. Același lucru s-ar putea spune despre balerine (un manelist ar comenta că de ce balerinele se îmbracă mulat și cu tutu, altfel decât pentru easy access), despre pictori de nuduri, despre divertismentul modern cu dansatori si magicieni cu asistente semi-dezbrăcate etc. Toate artele se pot interpreta de un neandertal ca având ca scop suprem unul singur –  să faci sex cu artistul.

Cred că dacă toate pițipoancele ar fi brainwashed cu un vis care presupune rigoare, disciplină și stil – de exemplu acela de a deveni gheișe în Japonia, am trăi într-o lume incomparabil mai bună. Și mârlanii s-ar mai rări un pic.