anditzu's daily musings

*sau parada costumelor populare.
in sudul germaniei costumele populare sunt asa cum ni le imaginam noi cand ne gandim la nemti: dirndl (rochia cu sort, purtata de femei) si lederhosen (pantalonii din piele, purtati de barbati). intr-un articol mai vechi am prezentat cateva exemple de costume bavareze deosebite. in nord situatia e un pic alta, lederhosen-ii disparand si dirnd-urile devenind ceva mai colorate si mai accesorizate. pozele urmatoare prezinta costumele (chiar si militare ale) svabilor din oberschwaben (sudul landului baden-württemberg).

germania are o lunga traditie a fest-urilor. adica mici sarbatori locale, in care lumea se costumeaza, burta se umple de carnati si bere, unii isi scot uneltele de fanfara si toti se pornesc intr-un mars vesel de-a lungul strazilor. seria fest-urilor incepe odata cu carnavalul (care marcheaza inceputul postului pastelui) si se termina cu celebrul oktoberfest. motive pentru fest-uri se gasesc mereu: ba recolta de hamei, ba vreun sfant, ba terminarea anului scolar, ba pur si simplu chef de bere distractie. fest-urile din timpul verii sunt cele mai placute, pentru ca poti sta afara lejer cu un maß (adica o “halba” de 1l) de bere, poti sa te dai in tiribombe si poti admira costumele celorlalti.

ehrenamtlich inseamna voluntar (adv.). va povesteam acum cateva zile ca am fost la o strangere de fonduri pentru cumpararea unor carti pentru copii saraci. total neplanificat. de ce neplanificat? pentru ca in germania, oriunde te duci ai o sansa foarte mare sa te lovesti de cate un eveniment organizat in mod voluntar. fie ca vorba de donatii, fie ca e vorba de un fest local, fie ca e vorba de un cerc de pictura (da, exista), fiecare comunitate organizeaza CEVA pe baza de voluntariat. adica iti oferi timpul si energia si ceva din resurse intr-un anume scop.

desi sunt lucruri care la nemti nu functioneaza asa cum mi-as dori, exista si lucruri care ma impresioneaza de fiecare data.

la evenimentul cu cartile, ne aflam (in trecere) pe undeva la mama naibii, in mijlocul unui sat uitat de lume, aflat la randul lui in mijlocul unor lanuri de hamei. ne-a atras atentia ca multa lume era adunata intr-o curte si se auzea muzica si ciocnit de halbe. asa ca am decis sa facem o pauza si sa vedem despre ce e vorba. un satean, proprietar de hamei, impartea bere si carnati (cu ce altceva poti momi neamtul?). evident nu gratis. iar banii ii strangea pentru a cumpara carti pentru copii saraci si pentru spitalele de copii.

stateam si ma gandeam de ce nu e posibil asa ceva si la noi? de ce comunitatile sunt asa inerte in romania? e oare ca suntem prea saraci? sincer cred ca fiecare are acasa o sticla de tuica sau vin “de la nasu’ ” si fiecare poate face o prajiturica sau un mic (ceva ce nu cere un efort financiar atat de mare), pe care apoi sa le vanda si banii astfel stransi sa fie directionati catre ceva util. orice roman normal ar veni sa bea un pahar cu altii, sa mai schimbe o vorba. trebuie numai dorinta de a face ceva si actiunea in sine. noua ce ne lipseste? asa ne-am obisnuit sa stam cu mana intinsa?

arzt inseamna medic si praxis practica. asadar cuvantul cautat inseamna practica medicala, sau mai pe romaneste, cabinet medical.

andressa povestea acum doua zile ce pati ea cu medicii romani. mi s-ar fi parut extrem de haios daca nu ar fi trist, pentru ca o experienta asemanatoare am avut si eu aici in germania. dar mai bine sa va povestesc cum e cu sistemul de sanatate (in practica) in vaterland.

exista doua tipuri de medici: aia din spitale si aia de au cabinet. si, in principiu, nu se intersecteaza. adica aia de la spital sunt numai la spital si cei cu cabinet nu fac “ore” si la spital. pretty logic pana acum. numai ca fiind un sistem german este si pervers de pragmatic. adica este platit strictul necesar. asa ca un medic cu cabinet se va stradui sa ofera un minim de atentie pacientilor si nimic mai mult. iar cei din spitale iti vor da atentie doar daca mori in fata lor.

medicii cu cabinete au program cateva ore pe zi (de exemplu alergologa mea are 4 ore luni, 2 ore jumate miercuri si 3 ore in rest). unii chiar doar cateva ore pe saptamana. si cand ai nevoie de ei, e evident plin ochi. si cum majoritatea nu stiu sa se organizeze ca lumea, ajungi sa astepti chiar si o ora doua (dupa ora de programare) ca sa iti povestesti suferinta. programul incepe la – sa zicem – 8 dimineata, ei vin insa pe la 8 jumate, 9. asta desi lumea asteapta de la 8. in schimb daca programul se termina la 12, la 12 fara 5 nu te mai primeste nici naiba. sincer, nu inteleg cum privesc medicii situatia asta. mie mi se pare inacceptabil ca programarea sa nu fie respectata. la urma urmei si eu muncesc si nu imi plateste nimeni orele de stat si asteptat dupa fundul unui medic.

a doua buba a medicilor “de cabinet” e ca daca te duci la ei si spui ca ti-e rau, ei doar iti dau pastile si iti spun sa astepti sa vezi daca au efect. daca n-au, te chinui degeaba, dar analizele nu se fac imediat, fereasca sfantul. ce gasesc eu ca e ciudat e ca majoritatea medicilor se uita strict la simptomele acute si nu incearca sa iasa din “black boxul” problemei. mi se pare periculos si nu inteleg de unde apare. mie mi-au zis timp de cinci luni ca durerile sunt “psihice”. si cand am gasit eu singura cauza adevarata, nu am primit decat un “mda. naspa.”

cel mai fain e cand ai nevoie de programare si singura posisibilitate e abia in 4 saptamani! sincer, daca eu ca medic lucrez numai 3 ore pe zi si gasesc ca e normal ca un pacient sa astepte cu saptamanile – in conditiile in care nimeni nu se duce de sanatos la medic – atunci mi-am gresit sigur meseria! socul absolut l-am avut cand am cautat un psihoterapeut. sunt aproximativ 3o in oraselul meu. orasel foarte mic. toti au program de 3-4 ore pe zi. maxim 3 zile pe saptamana. lista de asteptare ajunge insa la un an! UN AN!!

sa ne luam acum si de medicii din spitale. fiindca medicii de familie au program asa redus, se intampla sa ti se faca rau si cand omul nu lucreaza. unde te duci? la spital. din cauza asta, multe camere de garda se umplu cu pacienti ce nu sunt urgente [trebuie sa mentionez ca urgenta in termeni de spital inseamna ca stai sa mori]. asa ca toti cei care nu cad din picioare sunt tratati cu minim de interes. si in cel mai bun caz, dupa cateva ore de asteptare, ti se fac niste analize de sange. analize nu complete, ca ar fi prea mult stres. si esti trimis din nou la medicul de familie pentru analize mai aprofundate :D

partea buna e ca, spre deosebire de romania, spitalele au dotari bune si e curat si nu stai ca animalul, cate 7 in pat. si ca ai parte de tratamente/operatii mai avansate tehnologic. si ca oricat de nesimtiti par, raman mereu politicosi. uneori enervant de politicosi, data fiind situatia.

mittelschicht inseamna patura de mijloc. in cazul de fata, a societatii. ieri seara am vazut un documentar foarte interesant pe arte, numit mittelschicht. desi mi se pare ca filmul are o tenta un pic prea socialista, recunosc ca m-a pus pe ganduri. filmul prezinta declinul paturii de mijloc, in sensul saracirii ei, dand exemplu cateva familii din germania si franta.

una din ideile expuse era ca spre deosebire de generatia parintilor si bunicilor nostri (ma rog, a celor franco-germani), care si-au permis sa isi creasca decent copii, sa le asigure o masa calda si o educatie buna, generatia noastra traieste la limita supravietuirii. sunt mai multi someri, salariile nu mai tin pasul cu preturile, lumea cumpara numai lucruri ieftine, made in china, in loc de lucruri mai de calitate, facute la ei in tara, etc. lucru absolut neacceptabil, dpdv al realizatorilor. vina este data pe politicieni, pentru ca prin masurile luate lovesc tocmai in omul mediu, membru al mittelschicht-ului.

daca politicienilor le pot fi aduse acuze, pot spune ca nu sunt de acord cu ideea ca asa cum parintii nostri ne-au crescut pe noi – ca si conditii – asa TREBUIE sa ne crestem si noi copiii. de exemplul, nu cred ca e normal sa iti cumperi casa si sa nu te intrebi daca o poti plati si in cazul in care nu mai castigi chiar atat de bine, numai pentru ca ai tai au reusit asa ceva. nu cred ca e normal sa faci copii – ca “asa e normal” -  si apoi sa te plangi ca statul a redus alocatiile si nu mai iti ajung banii pentru gradinita. nu mi se pare normal sa crezi ca daca afacerea familiei a functionat o suta de ani intr-un fel, trebuie neaparat sa functioneze la fel si in viitor (de altfel, firmele care inca sunt lideri de piata isi diversifica continuu produsele si strategiile de marketing). nu mi se pare normal sa renunti la job, in speranta ca o sa gasesti candva ceva (ca doar pe vremea lui bunicu aveai de unde alege),  ca apoi sa realizezi ca nu mai ai cu ce sa iti platesti chiria.

nu mi se pare corect sa comparam conditiile – sociale si financiare – de acum 50 de ani cu cele de acum. traim intr-o societate mult mai rece si mai calculata, care nu tine cont de trecut. pe vremea alor tai existau mereu locuri de munca si nu se dadeau oamenii afara? eh, uite ca lucrurile se schimba. trebuie sa iei in calcul si raul cateodata. ca nu esti tu de vina ca iti pierzi locul de munca, asta nu intereseaza pe nimeni. esti un simplu procent intr-o statistica, iar interesul tau ca individ nu primeaza in fata interesului firmei. fericire pentru toti nu exista. poate doar in kuwait. dar cumva de fiecare data asteptam sa vina cate o guvernare minune care sa ne ofere miere si lapte tuturor.

parca lumea trecuse prin cateva crize economice pana acum! de ce oare nu invatam nimic?

vorwurf inseamna acuzatie. prin urmare plagiatsvorwurf inseamna acuzatie de plagiat.

in urma cu cateva zile mai multe ziare au publicat pasaje din lucrarea de doctorat a ministrului german al apararii, karl-theodor zu guttenberg, care aparent ar fi copiate din alte lucrari stiintifice, articole sau discursuri, fara a mentiona sursa. mai pe scurt, fragment plagiate. momentan nu este nimic dovedit, neffind exclusa si varianta unui joc politic, insa ce e de retinut e ca universitatea din bayreuth, unde dl. guttenberg si-a facut doctoratul, a reactionat prompt si i-a cerut acestuia ca in maxim 14 zile sa declare daca a plagiat sau nu. motivul invocat de universitate este ca ea este o institutie serioasa, care are criterii de seriozitate deosebite si ca ar fi o rusine daca s-ar crede ca ei accepta ca elevii lor sa plagieze, indiferent de cine e vorba.

cand mi-am facut lucrarea de diploma in germania, am fost socata sa observ cat de stricti sunt cu mentionarea surselor. pe langa faptul ca a fost obligatoriu sa o redactez in LaTeX si sa mentionez si mama surselor, a trebuit ca pe prima pagina a lucrarii sa declar cu mana pe biblie ca eu si numai eu am scris-o si ca am mentionat toate sursele. iar apoi am semnat pe aceeasi pagina. e ca un fel de cod al onoarei studentesti. evident nu sta nimeni sa verifice fiecare sursa, insa daca te prind, apoi ala esti!

ma gandeam azi doar cate acuze de plagiat au fost in romania in ultimii ani, implicand politicieni. si la cam cati colegi de ai mei au copiat lucrarea de diploma cap-coada. nu stiu daca macar 5% din studentii din romania isi fac cu seriozitate lucrarea de diploma. nu mai vorbesc de proiecte si lucrari din timpul studiului. ati auzit vreodata sa se fi revoltat vreo universitate romaneasca ca un absolvent de-al lor a plagiat? eu nu. si asta pentru ca universitatile romanesti nu sunt interesate de calitate. sa fie studenti cu caru’, ca sa vina bani la buget, dar ce ne facem cu ei si daca ii putem scoli bine  sunt doar detalii.

schüler inseamna elevi. lotse inseamna controlor de trafic. schülerlotse desemneaza acea persoana care are grija ca atunci cand elevii trec strada, sa nu intre vreo masina in ei.

ii vezi dimineata la intersectiile mai aglomerate si mai complicate, imbracati intr-o pelerina verde fosforescent, cu un semn de stop in mana. se avanta curajos in calea masinilor, care in nebunia aglomeratiei de dimineata uita sa mai acorde prioritate pietonilor, oprindu-le. copii si persoanele care se deplaseaza mai greu pot traversa astfel linistiti, stiind ca nici un bmw nu ii va lua pe capota.

in romania, eu stiam de conceptul asta numai din timbre :D ma gandeam, uitandu-ma la un astfel de controlor, cam cum ar reactiona soferii romani cand un tip verde li se pune in fata masinii, numai ca doi elevi si o batranica sa traverseze lejer! raspunsul ar fi ceva de genul: FVMIC, cine il puse si p-asta-n drum?

lectia de azi e mai usoara. frauenquote inseamna “cota de femei” si se refera la procentul de femei care ar trebui sa fie angajate intr-o firma, respectiv promovate in functii de conducere.

in engleza echivalentul ar fi reverse discrimination si se aplica nu numai femeilor, ci tuturor minoritatilor. in germania femeile nu sunt neaparat o minoritate, insa in timp ce in franta procentul de femei in posturi de conducere e de ca. 7%, in usa de ca. 14%, in germania el se zbate pe la un 2%, cam ca acela din india. asa ca mai multe femei din politica au inceput sa ceara o cota minima de femei in posturi executive. s-a inceput cu 3% si s-a ajuns pana la 30%, cifra sugerata de ministra familiei. partea interesanta e ca cele mai aprige contestatare ale ideii au fost tot femei, pana si cancelarul angela merkel respingand deocamdata propunerea. unii au propus ca fiecare bransa sa iti autopropuna o cota “de bun simt ” (ma gandeam cam cum ar suna asta in romania).

intrebarea ramane: e nevoie de o “cota unica” de femei?

cei pro sustin ca femeile sunt descurajate de catre barbatii astia misogini si ca nu au practic nici o sansa sa ajunga in functii de conducere, fiind astfel nevoie de o lege care sa ii oblige pe barbati sa le fac loc femeilor.

cei contra sustin ca tocmai o astfel masura ar arata ca femeile nu sunt capabile sa “evolueze” singure si ca au nevoie de legi in defavoarea barbatilor, care ar ajunge la randul lor discriminati.

personal cred ca e o lume a barbatilor care cu greu face loc unor femei. adica, ele abia reusesc sa parcheze din prima, daramite sa conduca o firma! insa la fel de mult cred ca o cota unica nu ar aduce nici un fel de beneficii. s-ar putea ajunge la momentul in care trebuie sa angajezi o femeie, indiferent cat de nepregatita, numai ca sa indeplinesti cota. e o chestie absolut ineficienta economic si ar duce numai la frecusuri intre sexe (la ala psihic ma refer :P). plus ca sa zicem ca esti firma de minerit. unde gasesti tu femei miner ca sa iti atingi cota?

solutia din punctul meu de vedere e si cea mai greu de realizat: umblatul la mentalitati. germanul este un tip dependent de reguli si le urmeaza cu sfintenie. astfel ca societatea germana este una conservatoare si greu de schimbat. adica barbatul munceste, femeia face copii si ii creste (singura, fara ajutoare) si are grija sa fie totul spalat si calcat. desi cancelarul german e o femeie, germanul de rand nu priveste o femeie la conducere cu prea mare seriozitate, caci “nu e cum e dat sa fie” (sau ma rog, avem una si e de ajuns :D). de cand lucrez aici nu mi-a fost dat sa vad o femeie sef in mai mult de doua cazuri si in astea doua ele erau “sotia lu’ sefu’” (iar in programare singurele femei pe care le vezi sunt femeile de serviciu). din pacate am intanit si multe femei care credeau foarte sincer ca nu au sanse pentru ca ele oricum nu sunt la fel de “bune” ca un barbat. asa ca degeaba ai cota, daca tu nu ai respect pentru tine si incredere ca esti cat de cat inteligenta.

da, lucruri grele, dar am incredere ca se pot corecta fara cote, doar schimbandu-ne modul de gandire. pana la urma dreptul la vot si fusta mini nu avut cote impuse!

sau mai pe franceza: asigurare in caz de incapacitate de munca.

cei mai multi dintre noi nu se gandesc la ce e mai rau. nici eu nu ma gandeam pana cand B a avut un accident foarte urat, care l-a tinut jumatate de an in clinica de recuperare. creierul era atat de lovit, incat medicii nu puteau spune daca isi va recupera memoria vreodata sau daca va mai putea avea o viata normala. thank god & the holy medicine, lucrurile au evoluat pozitiv si e complet recuperat. intrebarea ramane: ce ar fi facut in caz ca ar fi ramas incapabil sa munceasca?

in clinica unde s-a recuperat erau multe cazuri de oameni ramasi cu handicapuri serioase, psihice si/sau fizice. iar familiile acestora se gaseau in fata unor probleme financiare serioase. pentru ca in primul rand, omul nu mai poate munci, deci salariul se duce. de la stat primesti o suma cat sa ai ce manca in fiecare zi, dar cam atat. iar daca esti si suficient de lovit incat sa ai nevoie de asistenta, ai cam pus-o.

stiu ca suna dramatic, insa e bine sa ne gandim si la rau cateodata. nu de alta, dar in caz ca da masina peste tine si ramai leguma, ar fi bine daca familia nu ar fi incarcata suplimentar si cu griji financiare. iar daca nu esti atat de leguma, insa tot nu poti munci (ganditi-va doar ce se intampla daca tu ca programator orbesti sau iti paralizeaza mainile) macar sa stii ca inca poti sa iti sustii cumva familia. e si un ajutor psihologic foarte important!

toate firmele de asigurare dispun si de clauze de asigurare in acest scop. iar costurile sunt foarte mici in comparatie cu beneficiile in caz de forta majora. in germania un inginer plateste cam 25 de euro pe luna, care s-ar echivala in aprox. 700 de euro pe luna. nu stiu exact sumele practicate de asiguratorii romani, insa nu cred ca pot fi mult mai mari. iar in germania daca iesi la pensie normal, primesti banii platiti inapoi. sper ca si in romania legislatia sa prevada ceva asemanator.

nu va oblig sa va duceti acum la asigurator (nici nu vreau sa fac reclama vreunuia), insa m-as bucura daca va luati cateva minute sa va ganditi cam ce ar fi daca.

eitrig se traduce prin purulent. in dialectul vienez, eitrige desemneaza un carnat umplut si cu bucati de cascaval (sau in germana standard, käsekrainer). si asta pentru ca odata fiert/prajit si taiat, cascavalul se scurge din carnat ca si plasma sanguina dintr-o taietura (ca sa nu ma exprim foarte dezgustator :P). este insa atat de bun, incat a devenit carnatul meu preferat.

un vienez adevarat isi va comanda mereu: a eitrige, an bugl un a sechzehner blech (cu bitte la final, ca suntem eleganti), adica un carnat cu cascaval, o bucata de paine (bugl-ul) si o bere ottakringer la doza (ottakring este sectorul 16 din viena, de unde si denumirea de 16er blech adica metal din al 16lea). rapid, gustos, plin de calorii si altceva decat mult prea clasicul snitel.

si acum ghicitoarea de final: unde se duce anditzul in urmatoarele 5 zile  si ce va face acolo?