anditzu's daily musings

“cu doi de E? pe bune? dar cum asa?”

asa incep toate discutiile in republica federala, cand vine vorba de numele meu. nume pe care trebuie sa il spun cam de fiecare data cand am nevoie de ceva: medic, abonamente, banca, clienti, etc. partea draguta e ca lumea zice mereu “vaaai, dar ce dragut. atat de.. altfel!”. partea mai putin draguta e ca se simt mereu obligati sa imi corecteze numele in acte/emailuri, desi insist ca e corect asa cum e. asa ca de cele mai multe ori trebuie sa corectez acte, sa le trimit inapoi spre revalidare si sa sun oamenii sa le zic ca emailurile pe care le astept nu au ajuns pentru ca lipseste un E din ecuatie.

de cand cu toata distractia asta, m-am tot gandit ce as face eu ca parinte: mi-as numi copilul clasic, simplu sau i-as da un nume fistichiu, “special”? romanesc sau german?

daca e clasic, nu e nimic special, va fi unul dintre cei 100.000 de “fritzi”. daca e special, o sa aiba mereu problemele mele de acum. daca e romanesc la fel. daca e german, nu nu mai e asa special :D

voi cum ati proceda sau cum ati procedat? nume normale sau… altfel?

it’s not new, but i’ve just found it and i can’t stop laughing :D

vorbea zaqk acum ceva vreme despre telenovele si mi-a adus aminte de ceva ce vroiam sa scriu mai demult.

eu sincer imi aduc aminte cu placere de vremea in care mamaie urmarea telenovele. desigur, nu pentru ca erau inteligente, ci tocmai pentru ca erau stupide. atat de stupide ca le puteai intelege. eram la gimnaziu si temele mi le faceam in sufragerie, singurul loc cu o masa adecvata. in timp ce eu luptam cu teoreme si ecuatii, mamaie urmarea toate telenovelele. nu ma deranja, ma puteam concentra chiar bine. partea faina era ca telenovelele fiind atat de “pe limba prostului” puteai sa le intelegi si daca habar nu aveai spaniola. in plus, daca nu intelegeam vreun cuvant, ma uitam la subtitrare si intuiam care era ideea. si uite asa, ajunsesem sa invat spaniola de lesina consuela cand ma auzea! :)

incepusem sa invat limbi straine de foarte mica. pe la vreo 5 ani tata imi citea dintr-o carte de engleza si eu ii raspundeam. in engleza. mai mult monosilabic, dar ideea era ca intelegeam. dupa revolutie, aparuse o revista (daca stiti care era, i would really really like to know the name, ca eu am imbatranit si am uitat) in care vreo 5 pagini erau adresate celor care vroiau sa invete o limba straina. pe fiecare pagina erau cate un text intr-o anumita limba (eu imi aduc aminte de engleza, franceza, germana, spaniola si rusa) si cateva exercitii.

in acelasi timp, la tv aparusera cursuri de limba straina. tin minte ca la engleza era un tip tanar, dan, care avea un accent atat de fain de se minuna si regina angliei. si evident ca se dadea si serialul “follow me“. la franceza erau mai mult tipe, dar dadeau un serial cu un tip numit francois, foooarte dragut :D

germanii considera ca limba lor e cea mai importanta asa ca la tv nu vezi cursuri de limbi straine si nici telenovele spaniole – cel putin nu in original. gasesc ca e trist si limitativ. poate unul din putinele lucruri la care cred ca suntem eram deasupra nemtilor.

so, my question: mai exista in romania cursuri la tvr? sau vreo revista dedicata? voi cum ati invatat prima oara o limba straina?

la cursul münchenez din saptamana (prezentat de un american) asta eram 17 oameni (nemti, polonezi si cehi). dintre ei, 3 vorbeau engleza foarte bine, 2 vorbeau gramatical corect dar cu un accent de iti zgariau creierul si restul nu reuseau sa lege doua vorbe in engleza. serios, nu erau in stare sa puna o intrebare. saracul american se chinuia sa descifreze ce vroiau oamenii de la el, dar nu reusea.

si e vorba numai de programatori aici. oameni care lucreaza cu engleza zi de zi! cum de e posibil ca un programator sa nu se poate exprima in engleza decent?