anditzu's daily musings

germania se pregateste de o noua demisie a unui presedinte. o demisie care dupa normele de bun simt nemtesti, vine cam tarziu. la nici 2 ani dupa demisia un pic ciudata a fostului presedinte köhler, christian wulff a reusit (plecand de la o imagine aproape impecabila) in ultimele 2 luni sa strice aproape orice urma de credibilitate a respectivei institutii. cu scandaluri legate de credite primite prin 7 colturi, incercari de musamalizare si declaratii de genul “oricum lumea o sa uite” (mai degraba potrivite unor plaiuri mai mioritice) si cu cererea de ridicare a imunitatii facuta de catre staatsanwaltschaft (un fel de procuratura generala), wulff a pierdut sustinerea poporului.

de altfel, incepe sa apara intrebarea “la ce foloseste un presedinte”? trebuie precizat ca presedintele germaniei este ales de catre bundesversammlung, adica parlament si un numar mic de alti reprezentanti. in plus, presedintele nici nu are atributii deosebite, avand doar un rol ceremonial, neputand nici dizolva parlamentul si nici sa numeasca cancelari fara acceptul parlamentului. deci el e acolo doar ca sa zambeasca frumos si sa fie un model de integritate. fapt pe care dl. wulff l-a cam uitat.

presedintele (in tarile in care nu are functie executiva) este deci doar o ramasita a vremurilor cand tara era condusa de un monarh, un om doar cu interfata, insa fara cod (ca sa ma exprim ca un programator). si atunci, mai avem nevoie de el?

gaseam la hoinaru’ de pe web o discutie TED despre cat de important este sa dialoghezi. indiferent cat de in contradictoriu este dialogul respectiv, e oricum mai bine decat a nu dialoga.

am vazut ca la articolele politice (sau in care se aminteste lateral politica), religioase sau cele despre maidanezi lumea se aprinde repede. e bine, zic eu. e bine ca discutam. chiar daca unii au alte pareri. e bine ca exersam argumentatia (unii mai bine, altii mai putin, eu si mai putin caci am mereu dreptate :D), in mod civilizat. prin dialog invatam sa si ii intelegem pe ceilalti mai bine. sper eu, cel putin. chiar daca pe blog e greu (sau chiar imposibil) sa ghicesti intonatia comentatorului, daca discuti cu el des, iti cam dai seama ce vrea si cum exprima acest lucru. toti avem probleme de exprimare (mai ales ales persoanele tehnice, caci se stie ca doar privim inteligent), insa cred ca prin dialog ne putem imbunatati calitatea exprimarii. este unul din motivele importante pentru care inca pastrez blogul.

***

citeam la xelomon cum a decurs nasterea fiicei ei (dpdv financiaro-logistic). si ma gandeam ca sunt atat de fericita ca nu mai beneficiez de serviciile de sanatate romanesti. nu ca astea din germania ar fi impecabile, ba din contra, insa atata umilinta devenita normalitate ma sperie!

***

o intrebare: a fost careva in belgrad si poate sa imi spuna daca se merita o excursie de o zi-doua pana acolo?

elena m-a intrebat intr-unul dintre comentarii ce ar fi daca s-ar preda comunismul in scoli. eu i-am raspuns asa:

pai sunt doua variante: una e cea buna in care ai noroc de un profesor luminat, care sa iti explice corect sau macar sa te indrume spre sursele de informare. celalata e ce spune xelomon, cand profesorii tac. sau mai rau, cand spun ca nu a fost asa de rau. eu de ex am avut o profa de filosofie care murea cu carnetul de membru in mana si un asistent la facultate care mereu ne povestea cum ca totul a fost defapt minunat inainte. un astfel de specimen e mai periculos decat unul care nu zice nimic.

ma gandesc ca ideal ar fi ca profesorii de istorie sa fie si ei interesati sa afle si sa prezinte adevarul. si tine mai mult de individ decat de programa scolara.

oricum lucrurile astea trebuie discutate. altfel se uita.

ma gandesc ca in contextul invatamantului actual a doua varianta a mai probabila. de ce? pentru ca a fi profesor a ajuns o solutie de urgenta, cand nu mai ai alte variante. ceea ce e foarte trist si nedrept si fata de elevi si fata de profesorii care predau cu sufletul.

totusi ma gandesc ca in scoli posibilitatea unei discutii deschise este mai buna si poate mai fructuoasa decat o discutie pe un blog.

voi ce ziceti? ar avea sens sa se introduca studiul comunismului in scoli? sau a doctrinelor politice in general? si daca ar avea sens, ar produce si o schimbare in bine a mentalitatilor tinerilor?

ziarele romanesti sunt pline de titluri catastrofice gen “a venit zapada! nimic nu mai misca, nu mai zboara! huo autoritatilor!”. probabil ca cei care scriu asa ceva au trait pana acum la tropice si acum experimenteaza prima iarna.

nu mai stiu in ce articol de mare angajament scria ca un drum pe care “in mod normal” (adica vara) il faci  in 6 ore, acum il faci in 10. probabil ca respectivii nu au auzit de faptul ca reducerea vitezei in functie de conditiile meteo chiar inseamna ca mergi mai incet atunci cand ninge!

cel mai misto e insa cand le iau interviu cetatenilor “afectati de ninsorile abundente”, blocati in zapada. si ce mai dezamagire pe ei, ca nu ii salveaza nimeni (desi cred ca putini au auzit de cauciuri de iarna), de parca dazapezitoarele alea pot zbura pana la ei. astia nu s-au uitat niciodata la prognoza meteo? sau toti merg pe principiul “eu merg orb ca vara, daca se intampla ceva sa vina domn’ primar sa ma rezolve”? ah, si mai era ceva numit viscol, pe care il nu poti controla. dar nu conteaza, sunt detalii.

sa nu mai zic de ce drama e ca deraiaza trenurile din cauza ghetii sau ca multe zboruri se anuleaza!

la mine in oras, strazile neprincipale (alea principale sunt vreo 4)  nu se prea dezapezesc. doar o data pe iarna. in rest, se asteapta pana vine primavara. desigur ca nu e placut, dar totusi lumea stie sa iasa si sa isi curete trotuarul singura, sa isi puna la timp cauciucurile necesare si sa se informeze despre starea drumurilor inainte de a purcede la drum. asa ca zau ca nu ii inteleg pe cei care se plang ca iarna nu pot circula pe strazi ca in palma! vorbim totusi de un anotimp cu zapada! si pana la urma nu trebuie sa ne asteptam sa ne ajute altii mereu (in cazul de fata autoritatile), caci chestia aia rotunda ce se sprijina pe gat are si ea scopul ei.

eu cred ca cel mai simplu ar fi sa ii trimita in alpi vreo cateva saptamani. sa vada cum circula si altii in conditii de iarna si cum acolo nu mai plange nimeni ca se inchid strazile si nici ca se intrerupe circulatia trenurilor cand ninge mai serios!

later edit: petreanu a scris-o mult mai bine decat mine! si uite ca nu sunt singura nebuna :)

din luna mai a anului trecut (cu exceptia perioadei de dupa ultima operatie) ma duc la sala. pentru spate. caci fara sala nu prea mai pot sa ma misc. de 2-3 ori pe saptamana stau cate o ora jumate, de la 7 la 8 jumate dimineata, si ma lupt sa imi dezvolt muschii spatelui si sa imi deblochez vertebrele superioare.

de la inceputul anului aparatele s-au ocupat cu gigei si gigele care s-au gandit ca o rezolutie de anul nou nu strica. si cum singur te motivezi mai greu si-au luat si o prietena/un amic cu ei. problema nu e ca ne batem pe aparate, caci se gasesc mereu cateva libere, plus ca fac si exercitii cu ganterele si astea sunt mai multe decat am putea “consuma”. problema e la sfarsit, cand trebuie sa merg la dus si dusul e blocat de 2-3 prietene, care stau si isi povestesc viata, frustrarile si cat au mai dat jos dupa 5 minute de banda. and you know, femeile pot povesti cu orele!

mi-as dori ca oamenii sa nu mai faca rezolutii de an nou aiurea, ci doar pentru ca vor ceva si STIU ca se vor tine de el! caci nu imi place cand cineva face ceva doar de dorul lelii si mai si enerveaza si pe altii cu ocazia asta.

ps. partea buna e ca pana la sfarsitul lui februarie o sa renunte mai toti :)

acum 7 ani (adica pe 12 ianuarie 2005) ajungeam intr-o dupa-amiaza incredibil de geroasa in praga si imi indeplineam un vis vechi.

acum mai bine de 15 ani, proful de desen din gimnaziu (un profesor de la care am invatat multe) ne arata niste diapozitive cu podul carol si ceasul astronomic din praga. nu pot spune exact de ce, insa imaginile m-au impresionat profund si am decis ca trebuie neaparat sa ajung in praga si sa vad podul si ceasul.

acum 7 ani nu am avut decat putin timp sa descopar orasul, asa ca m-am axat mai mult pe obsesiile mele si pe castel. anul asta am revenit in cehia, fiindca am vrut sa nu ii raman datoare pragai. si fiindca cehia inseamna mai mult decat praga, am facut un mic tur. am pornit din brno, al doilea oras ca marime din cehia si capitala a moraviei.  am ajuns apoi, tot intr-o dupa-amiaza geroasa de iarna, intr-o praga la fel de minunata precum o stiam. insa de data asta am zabovit mai multe zile si am luat la pas si ceea ce data trecuta omisesem. ne-am invartit apoi prin satucele cehesti si ne-am indreptat catre ceske budejovice (sau budweis in germana), ca sa imi indeplinesc o dorinta mai veche de colectionar de coaster ce sunt. iar la sfarsitul calatoriei, ne-am lasat purtati prin superbul cesky krumlov (sau krummau in germana), o poveste medievala.

toate orasele abundau in omagii la adresa lui vaclav havel, cumva o lectie despre ce inseamna un adevarat simbol politic, dar si uman. ma intreb oare carui politician roman (de dupa razboi) am putea sa ii aducem asa omagii? iar fiecare oras mai maricel avea propriile monumente dedicate miscarilor de rezistenta din istoria cehilor.

poate cel mai socant aspect a fost insa curatenia. am fost pana in fund de satuc uitat intre dealuri (semn ca un update la hartile navi-ului nu ar strica) si pana si acolo era totul aranjat, curat si asfaltat! si in sate, casele erau varuite si aveau termopane (nota: nu am vazut locuita murdara sau fara termopane! si m-am uitat destul de atent). blocurile socialiste, care la ei s-au construit la periferii si nu in locul centrului istoric, sunt toate zugravite in culori vii, curate.

tot ce e de exploatat in scop turistic chiar este exploatat. peste tot te asteapta ghizi sau soferi, gata sa te duca la castelul x sau y. si cel mai important, cand ii refuzi nu se apuca sa te injure de mama “ca esti scartar”! pana si in restaurante totul este organizat, clar, subtitrat in 7 limbi (mai toti stiu rusa, germana si engleza) asa ca nu ai cum sa te simti pierdut.

mi s-a parut ca cehia e cu mult inaintea noastra la capitolul respect de sine. si mai intreb oare ce au facut ei altfel decat noi?

ieri, the economist publica un articol interesant despre tendinta mai multor tari de a interzice dubla cetatenie. dubla cetatenia a aparut ca urmare a libertatii de miscare a individului, cat si ca urmare a unor evenimente politice majore (de ex, multi descendenti ai celor persecutati in razboaie sau conflicte). totusi libertatea de miscare ramane cauza majora. poate aceasta libertate e si cea care ii sperie pe politicieni. in era in care sunt din ce in ce mai multe familii mixte, in multe tari copii primesc inca de la nastere dubla cetatenie.

dar ce presupune cetatenia asta?

conform conventiei europene, cetăţenie înseamnă legătura juridică dintre o persoană şi un stat şi nu indică originea etnică a persoanei.

dex-ul zice ca cetatean e acea persoană care face parte din populația stabilă a unui stat, având toate drepturile și obligațiile prevăzute de lege.

putem avea legatura juridica cum mai mult decat o entitate? sau actionam pe principii exclusiviste?

si ce inseamna populatie stabila? eu daca stau de 5 ani in germania, mai fac parte din populatia stabila a romaniei? obligatiile pe care le am fata de romania sunt altele fata de germania (in afara de serviciul militar)? nu tot la fel trebuie sa traiesti in orice tara ai fi? si ce drepturi am in minus sau in plus ca cetatean al unei tari fata de cetatenii altei tari? in afara de vot, in mod normal, numai libera circulatie poate si este in anumite masuri ingradita (nu discutam de tari care inca sunt la nivel medieval sau sub dictatura). iar daca stau de 5 ani in germania, de ce nu am voie sa votez ca si ceilalti germani? pe mine nu ma afecteaza ce se intampla cu politica germaniei, sau cum?

asa ca la ce e buna cetatenia? doar ca sa opreasca emigrantii? (tin minte o replica a unui african din “let’s make money”, care zicea “puteti sa construiti ziduri si mai inalte, dar de foame, africanii tot vor veni in europa”)

si de ce nu putem avea doua cetatenii? mi se pare ca suntem ca niste copii pusi in fata intrebarii “dar pe cine iubesti mai mult, pe mami sau pe tati?”. si totusi ce raspundem? eu una daca as avea de ales intre cea romana si cea germana, as alege-o pe cea germana, pentru ca asa scap de jdemii de vize. dar daca as putea sa imi pastrez si cetatenia romana, as pastra-o, pentru ca oriunde as fi, romania va face parte din mine. prin educatie, prin amintiri, prin genetica.

iar pentru copii cu parinti cu cetatenii diferite, pastrarea unei singure cetatenii poate deveni periculoasa. in cazul unui divort, se poate ca un parinte sa isi piarda copilul doar pentru ca au cetatenii diferite si legea unei tari ii e total defavorabila.

eu cred ca daca ne bazam pe globalizare pentru a progresa, nu avem de ce sa le punem stampila de “dezertori” celor care aleg sa traiasca (si) in alta tara.

well, inca un concediu s-a dus! il asteptam cu nerabdare pe urmatorul :D
cred ca nu e nimic mai interesant decat prima jumatate de ora de la intoarcerea la birou, cand povestesti cu colegii ce fain a fost de craciun, ce vreme au avut la schi, ce mai fac copiii cunoscutilor, etc. probabil ca cel mai deprimant moment vine atunci cand discutia se termina si tu te retragi la calculator unde vezi lista emailurilor din ultimile 2 saptamani. asa ca te apuci sa visezi iar la zilele de vacanta.

eu mi-am ocupat cele doua saptamani cu calatorii, carti, filme si multe prajituri. despre calatorii discutam ceva mai incolo, dupa ce “scot” pozele, iar prajituri nu mai sunt :D asa ca o sa povestesc cate ceva despre filme si carti.

art of flight

niste indivizi se dau cu snowboard-ul prin munti. la modul in care nu mai este “alunecat”, ci zburat! imagini impresionante, munti minunati si niste tineri cum nu as vrea sa fie copilul meu :D

slumdog millionaire

am vrut sa il vad de multa vreme, insa abia acum am reusit.

jamal si a latika provin din slum-urile mumbai-ului. amandoi au parte de o copilarie tragica, plina de abuzuri, care la un moment dat le desparte drumurile. pentru a o gasi pe latika, jamal se inscrie la versiunea indiana a show-ului “vrei sa fii miliardar”, unde intrebarile care i se pun sunt parca rupte din copilaria sa, ajutandu-l sa castige premiul 20 de milioane de rupii. insa nu toti sunt convinsi ca jamal nu a trisat.

un basm modern, deosebit de trist privind viata din slum-uri, dar plin de optimism. mi-a adus aminte de filantropica si de modul in care se organizeaza cersatoria si cat inseamna ca totusi sa ai si nitel noroc in viata.

everything is illuminated

adaptare dupa romanul lui jonathan safran foer, prezinta povestea calatoriei lui jonathan safran foer (:D) in ucraina, in incercarea de a o gasi pe femeia care l-a ajutat odata pe bunicul sau. ajutat de alex, un tanar ucrainian cu o engleza deficitara, bunicul acestuia si cateaua lor, cei patru ajung sa afle adevarul despre trecutul familiilor lor.

nu e nici comedie in sensul clasic, nici “yet another film about jews” si nici un portret fidel al ucrainei. este doar o poveste sensibila despre intelegerea prezentului in lumina trecutului.

let’s make money

sau “cam ce fac bancile cu banii nostri”. este un film documentar austriac, despre ce inseamna cu adevarat “investitie” in limbajul bancilor si cum finantele globale au luat-o intr-o directie periculoasa din cauza necontrolarii ei. o discutie interesanta este cea cu john perkins, economic hitman, dupa cum se descrie singur. daca ce spune el este adevarat, atunci e groasa rau!

mount st. elias

doi austrieci vor sa urce muntele st. elias din alaska si apoi sa il coboare cu schiurile, marcand astfel cea mai lunga coborare (cu schiurile) din lume. si reusesc. dar sanatosi la cap nu sunt! imaginile sunt insa spectaculoase.

inside job

premiat cu oscar, inside job ne arata cum de s-a dus naibii economia americanilor si implicit si a restului lumii. daca vezi filmul asta si apoi ides of march, te apuca asa o depresie…

small world – martin suter

familia koch este una dintre cele mai puternice din elvetia. elvira, capul familiei, invarte lumea si afacerile dupa o tactica bine stabilita. thomas, fiul vitreg, este mai mult ocupat cu femeile si divortul de ele. urs, nepotul, se pare ca o ia pe urma tatalui, desi familia il obliga sa sa casatoreasca cu sabine. in viata lor reapare konrad, fiul unei foste cameriste, fost cel mai bun prieten al lui thomas. alzheimer, boala care tocmai il macina,  scoate la lumina amintiri mult prea periculoase.

am terminat cartea in cateva ore, pentru ca mi-a placut foarte mult modul in care este prezentata amnezia si efectele ei asupra familiei bolnavului. este extrem de realista si imbina si elemente de roman politist. desi am realizat destul de repede care este secretul familiei, am ramas prinsa in actiune pana la ultima pagina.

legendäre reisen: auf den großen routen rund um die welt – marc walter

editata de geo, revista care imi furnizeaza regulat cele mai frumoase vise despre vacanta, cartea se vrea un mix de poze vechi si amintiri ai celor pentru care calatoriile durau luni si erau pline de neprevazut si descoperiri fantastice.

nu sunt un fan clooney. mi se pare mult prea perfect. asa ca atunci cand am auzit ca e un film regizat de el, nu mi-am facut sperante prea mari. am fost totusi impresionata de o poveste cinica, despre politica si jocurile murdare din culisele ei.

guvernatorul morris (clooney) candideaza la presedentia americii. pentru a ajunge in “finala” trebuie sa castige in fata “colegului” pullmann. in echipa sa stau trei oameni care ii vor influenta decisiv deciziile: paul zara (philip seymour hoffman), seful de campanie, stephen meyers (ryan gosling), purtatorul de cuvant in relatiile cu presa si molly stearns (evan rachel wood), o practicanta. si cum e regula in america, cum apare practicanta in ecuatie, cum se duce naibii totul.

impreuna cu paul giamatti si marisa tomei, echipa face niste roluri exceptionale. iar ca regie, mi s-a parut ca clooney face o treaba excelenta!

ides of march (nu este un film politic, nu se transmit mesaje politice (decat foarte subtil si irelevant pentru actiune), insa este un film despre cum politica si mizeria de rigoare afecteaza vietile celor implicati. vi-l recomand!

ps. cred ca lui gosling ii fac un calendar separat :D

trailer:

*noroiul maro – denumire data neo-nazistilor.

articolul asta vroiam sa il scriu de mai demult. abia acum ajung insa sa adun ceva idei. dupa cum a povestit si cool-rat, ultimul scandal care zguduie germania este cel al neo-nazistilor din zwickau (oras in estul germaniei). se zice ca 3 neo-nazisti (plus ceva complici) au ucis in ultimii 10 ani mai multi comercianti cu “migrationshintergrund”, adica emigranti sau din familii de emigranti, plus o politista. pe masura ce politia cerceteaza, mai apare cate un complice si cate o crima facuta din ratiuni “rasiste”. se pare ca exista si o lista cu politicieni, ca posibile tinte.

desigur intrebarea e, pot 3-4-5 oameni planui si executa asa ceva? sau buba e mult mai mare si noi vedem doar varful? parerea mea e ca intotdeauna raul sta mai adanc decat pare. iar extrema dreapta capata tot mai multa putere in europa. sunt suficient de inteligenti cat sa ramana subtili in actiunile lor si noi atat de convinsi ca istoria nu se poate repeta, incat uitam (sau nu vrem sa observam) ca totusi pericolul exista.

am nimerit acum un an doi in mijlocul unei manifestatii (defapt incercare de manifestatie) neo-naziste in friedrichshafen si am fost surprinsa sa constat ca erau oameni de toate felurile printre ei. desigur multi tineri, dar si oameni la 40-50 de ani, multi aratand normal, de la care te-ai fi asteptat la mai mult. atunci am realizat ca nu e nevoie decat de ceva organizare si un pic de spalatura pe creier si cazul din norvegia nu ramane singular.

pe fondul crizei economice, a lipsei valorilor politice care sa dea incredere, a ideii ca emigrantii fura locurile de munca, partidele de extrema dreapta tind sa castige cat mai mult teren.

intr-un sondaj de opinie din aprilie, in austria, fpö (partidul libertatii) a ajuns pentru prima oara sa depaseasca partidele “clasice”, socialist si conservator. e vorba de acelasi partid care intr-o vreme lansase un joc in care scopul era de a omori musulmani. in voralrberg (land din vestul austriei), inainte de alegerile din land, fpö isi facea reclama cu “nu suntem o tara de minarete”.

in elvetia, partidul popular , svp, (castigator detasat la alegerile de anul asta), a militat cu bocancii. la propriu!

in germania, npd (partidul national democrat) – cunoscut ca fiind partid cu platforma extrem de extrema – e reprezentat in doua landuri in parlament!

in franta, frontul national inregistreaza 3-4 milioane de votanti la fiecare alegeri, iar olanda e deja celebra pentru al sau partid al libertatii, al treilea ca reprezentare in parlament.

desi germania incearca acum interzicerea npd-ului, cred ca acest lucru nu poate reprezenta o solutie pentru problema extremismului. la urma urmei poti ucide oameni si infierbanta spirite si fara acceptul statului, nu? de exemplu, timp de 2 decenii, raf-ul (grupare de extrema stanga) a tinut germania in teroare, desi era “interzis”.

singura modalitate de combatere a extremismului este educatia si campaniile constante de “awareness” (incepand din scoli) asupra pericolelor prezentate de extremism. s-ar putea zice ca la cate documentare despre ww2 se dau la tv in germania, lumea ar trebui sa stie mai bine. well, nu toti se uita la documentare si nu toti inteleg ce vad. asa ca nu e de ajuns.

prosti sunt peste tot si extremisti au fost si vor fi, insa trebuie sa ne educam si sa intelegem ca extremismul e periculos si mai ales FALS! caci ieri au fost evreii, azi sunt turcii, insa maine pot fi cei cu parul cret si ochi albastri!